G4Media.ro

Noi tensiuni Rafila-Arafat: Asistenţa medicală de urgenţă ar urma să fie coordonată…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Noi tensiuni Rafila-Arafat: Asistenţa medicală de urgenţă ar urma să fie coordonată de DSU/ Rafila acuză că nu a fost informat, iar Ministerul Sănătății nu este instituție avizatoare: ”Sunt gata să-i cedez domnului Arafat poziţia de ministru al Sănătăţii”

Ministerul de Interne a supus dezbaterii publice un proiect de lege care vizează reorganizarea instituţiei, iar potrivit prevederilor documentului asistenţa medicală de urgenţă ar urma să fie coordonată de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, acuză că nu a fost informat despre acest proiect, ba mai mult, ministerul pe care-l conduce nu se află pe lista instituţiilor avizatoare. Rafila susţine că opoziţia sa nu are legătură cu persoana medicului Raed Arafat, ci cu activitatea medicală, care este finanţată de către Ministerul Sănătăţii. ”Eu sunt gata să-i cedez domnului Arafat poziţia de ministru al Sănătăţii”, a afirmat Rafila.

Potrivit prevederilor documentului, ”MAI îndeplineşte, potrivit legii, următoarele atribuţii specifice domeniului afacerilor interne (…) asigură aplicarea unitară, la nivel naţional, a legislaţiei privind protecţia civilă, apărarea împotriva incendiilor şi gestionarea situaţiilor de urgenţă; asigură coordonarea integrată, la nivel naţional, a activităţilor de protecţie civilă, de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, de prim ajutor calificat şi asistenţă medicală de urgenţă; asigură, potrivit competenţelor, activităţi de sprijin aerian şi transport medical de urgenţă”.

”Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă coordonează integrat, la nivel naţional, activităţile de protecţie civilă, prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, asigurarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură, necesare restabilirii stării de normalitate, inclusiv de prim ajutor calificat şi asistenţă medicală de urgenţă”, se mai arată în document.

Prevederile referitoare la coordonarea asistenţei medicale de urgenţă au stârnit nemulţumirea ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Acesta susţine că nu a fost informat despre elaborarea acestui proiect de lege.

”Am fost surprins când am văzut acest proiect de lege promovat de MAI, eu nu vreau să intru în niciun fel de polemică cu nimeni în acest moment. În mod evident, asistenţa medicală de urgenţă (…) este în dreptul Ministerului Sănătăţii”, a declarat Alexandru Rafila, miercuri seară, la România TV.

Potrivit ministrului, scoaterea Ministerului Sănătăţii de pe lista avizatorilor ”arată că a fost o chestiune deliberată, nu a fost o chestiune întâmplătoare”.

”Una este să coordonezi asistenţa medicală de urgenţă integrat într-o situaţie de urgenţă, de criză, de alertă şi altceva este de coordonat asistenţa medicală de urgenţă în condiţii de normalitate”, a mai afirmat ministrul.

Potrivit acestuia, asistenţa medicală de urgenţă este un întreg lanţ, dintre care asigurarea intervenţiei şi transportului, realizată în proporţie de 91% de Ambulanţă şi UPU sunt finanţate de Ministerul Sănătăţii. În acest lanţ intervine SMURD, care realizează 9% dintre intervenţiile la nivel naţional şi care lucrează, uneori, afirmă ministrul, cu medici din UPU.

”Mi se pare o chestiune ilogică şi aberantă de a coordona această activitate altcineva decât Ministerul Sănătăţii, asta nu se întâmplă nicăieri. Noi dăm banii pentru aceste servicii”, a mai declarat ministrul.

”Nu e vorba despre persoane, nu e vorba despre persoana doctorului Arafat, eu cred că am fost unul dintre cei care l-au lăudat cel mai tare (…) Dânsul este un om extrem de capabil, dar aici discutăm de responsabilitate pentru asigurarea asistenţei medicale în România pe termen mediu, nu e o chestiune conjuncturală, iar domnul Arafat dacă doreşte să coordoneze această activitate să vină la Ministerul Sănătăţii, chiar în locul meu, eu nu am niciun fel de problemă”, a adăugat Alexandru Rafila.

Acesta critică ”această insistenţă legată de coordonarea unei activităţi medicale de către un alt minister decât Ministerul Sănătăţii”.

”Dacă discutăm despre o problemă de Sănătate, MS trebuie să aibă un punct de vedere. Dacă vorbim despre stingerea de incendii, evident că Ministerul de Interne trebuie consultat”, a mai declarat Rafila.

Întrebat dacă există vreo variantă de a accepta această propunere, Rafila a afirmat:

”Eu personal nu am de ce să accept o astfel de variantă, pentru că atâta timp cât sunt ministrul Sănătăţii sunt responsabil pentru sistemul de sănătate şi, aşa cum vă spuneam mai devreme, eu sunt gata să-i cedez domnului Arafat poziţia de ministru al Sănătăţii sau să vină ca şi secretar de stat, pentru că una este persoana şi altceva este responsabilitatea faţă de funcţionarea sistemului de sănătate pentru următorii ani. Legarea acestor chestiuni de numele unor persoane mi se pare o chestiune nepotrivită şi chiar uşor periculoasă”.

sursa: News.ro, Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

23 comentarii

  1. Arafat în locul lui Rafila e ca şi cum ar evolua medicina de la medicină de evul mediu la cea de cât de cât a vremurilor noastre.

    • Este invers,involueaza, mai ales când unui om i-a întunecat puterea rațiunea, medicina de urgență, UPU și Salvarea trebuie sa fie la Ministerul Sănătății, UPU face parte din structura Spitalelor nu a MAI, iar SMURD-ul are pompieri cu curs de prim ajutor, vrem Salvari cu asistenți și medici.Ministrul Sănătății are dreptate, sa lase UPU și Salvarea sa rămână la MS acolo unde le e locul, D-nul Arătat când a schimbat Ministerul le-a luat cu el ca și cum ii aparțin personal.

    • Am adăugat un comentariu, pe acela de ce nu îl publicați?

    • Sunt 2 probleme care omoara romani nevinovati si nimeni nu vorbeste de ele:

      1. Nosocomialele. Ajunse in atentia publicului in 2015, avem zero progres aici. Mor si mai multi romani in 2022, decat acum 7 ani…
      2. Malpraxisul din spitale. Doctori formati cu ajutorul spagii si copiutelor ajung sa ne curme viata, deoarece asa au auzit ei ca se rezolva un caz de X. Experienta lor e facuta pe langa un sef de sectie, caruia „trebuie sa ii placa de tine”, etc…

      Good luck cu toate restul discutiilor irelevante pe sanatate. Orice roman cu cap isi doreste tratament in strainatate, iar politicienii sunt primii in Austria, Germania, etc…

    • Arafat nu consultă pe nimeni când vrea ceva, învârte totul prin interpuși și impune. Se bazează pe oile care îl aplaudă entuziasmate după ce se uită la televizor la programele de știri „preparate” de acoliții care sunt și membri în”Fundația pentru smurd”, având cotă parte din cei 4% din taxe și impozite care merg acolo. Tot televiziunile și publicațiile „afiliate” îi acoperă și greșelile catastrofale și afacerile pe banii românilor. Vorbim de sume colosale. Cum să lase „comandantul acțiunii” să-i scape o asemenea afacere din mâini?
      Întrebarea „cine îl susține pe Arafat” devine din ce în ce mai evidentă chiar și pentru cei cu creierii spălați complet de propaganda „arafatiana”.

  2. Este invers,involueaza, mai ales când unui om i-a întunecat puterea rațiunea, medicina de urgență, UPU și Salvarea trebuie sa fie la Ministerul Sănătății, UPU face parte din structura Spitalelor nu a MAI, iar SMURD-ul are pompieri cu curs de prim ajutor, vrem Salvari cu asistenți și medici care sa salveze vieți când ajung la pacienti ,nu un SMURD pe post de taxi.Ministrul Sănătății are dreptate, sa lase UPU și Salvarea sa rămână la MS acolo unde le e locul, D-nul Arătat când a schimbat Ministerul le-a luat cu el ca și cum ii aparțin personal.

    • ce legatura are Ministeru de INTERNE cu ‘asistenţa medicală de urgenţă’ ???

    • @Camelia
      Stai linistita ca incearca sa cenzureze orice:social media,blog-uri,forumuri…absolut orice….asta in afara de presa oficiala…..
      S-au trezit oitzele din somn de foame si au inceput sa behaie….
      Cat despre subiect….s-a terminat carnea proaspata,adica vie si acum s-au incaierat hienele pe hoit…..adica nu mai sunt bani…si apuca fiecare ce poate….ca la „revolutie”…fuge fiecare cu ce apuca…in dec ’89…au spart sediul securitatii din ministerul de interne…unde isi fac „veacul” rafila cu arafat si au furat inclusiv mancare….borcane cu muraturi…
      cat despre arafat…o sa-i ia romanashii basca la tranta ca nici macar cetatean roman se pare ca nu e….acum vreo 10 ani declara ca a obtinut cetatenia in 1998 luna asta zicea ca in 1999…nic i drept de libera practica nu are ca nu aterminat rezidentiatul si nu e in nu stiu ce registru al medicilor…..colonia de oitze romanica

  3. Daca aceasta lege e validata veti sta in UPU nu 12 ore ca acum ci mai mult ,veti fi ignorati de niste ignoranti in medicina si veti crapa uitati pe o targa – paradoxal – fara asistenta medicala de urgenta pentru ca cei de acolo ne-fiind foarte calificati va vor trimite la radiografie,la echografie,la Computer-tomografie,la examen chirurgical, la Gastroenterologie, la Cardiologie pentru a-si acoperi incompetenta cu cat mai multe semnaturi. Bafta!

    • Răspuns pentru Chi, nu se numesc nosocomiale ci infecții asociate actului medical, exista în toate spitalele din lume, intr-un anume procent, nu exista nicibun mediu ster8l în totalitate,în mare parte sunt din sursa pacientului,din flora bacteriana proprie exacerbata în anumite condiții prielnice(imunitate scăzută,necesitatea administrării antibioticelor, boli asociate cronice,etc)sau de la inconștienți de aparținători care nu înțeleg ca sunt zone în care nu au voie sa între tocmai pentru a nu aduce aceste riscuri pacientului, masuri sunt luate de toate spitalele .Cele mai multe cazurivin din sistemul privat în sistemul de stat,sistemulprivat nefiind atât de controlat de autoritati.Malpraxis exista în toată lumea, nimeni nu e Dumnezeu sa nu greșească, există legi pentru analiza și sancționarea acestora.Cat privește celelalte afirmații sunt calomiatoare fata de niște medici care sunt cadre universitare dacă sunt la conducerea secțiilor, aceste cadre medicale care s-au îmbolnăvit și au muncit pana la epuizare în perioada pandemiei sa salveze vieți, rușine sa îți fie CHI fata de lipsa de respect fata de oameni care salvează vieți, învață 10vani sa trateze frustrați cu veleități de intelectuali ratati

    • @Camelia: Afirmatia ta e falsa. Infectiile intraspitalicesti sunt cele cu bacterii rezistente formate si inmultite in INTERIORUL spitalelor romanesti. Magnitudinea acestora e imensa si o problema subestimata de medici autohtoni, subraportata in mod intentionat. O problema de sanatate publica. Tocmai asta arata lipsa de informare si calitatea slaba a cadrelor didactice, care practica Șpaga in munca de zi cu zi.

  4. O solutie eleganta: Rafila sa isi dea demisia in semn de protest. Restul sunt vorbe.

  5. Totul militarizat!Arafat vrea o unitate militara care sa execute direct dispozitiile-of, ar merge o stare de urgenta, alerta…noroc cu razbelul ca nu ne mai scoteau astia din botnite cu tot cu booster.

  6. javrele din armata se pisa pe noi in fiecare zi.
    armata e cancerul acestei tari de 33 de ani.

  7. Rusii il au pe Putin noi pe Arafat. Arafat aceasta capusa aroganta.

  8. Chiar nu poate nimeni sa il schimbe pe acest Arafat?! Are legaturi cu securitatea de este tinut cu zecile de greseli facute si cotcareli financiare?! Trebuia sa ramana la Smurd in Tg Mures si era destept. Si a adus toate neamurile in tara. Ahiat dupa bani si putere.Rafila are dreptate 100%

  9. De vină este DNA care în ultimele 6 luni l-a traumatizat și astfel l-a vulnerabilizat pe Arahat si iată ce-i fată mintea acum!
    Pe de altă parte, de vină este razboiul din Ucraina care i-a traumatizat pe Bode și Ciucă și acum, unde se uită, văd numai militarizari.

    • de vina sunt judecatorii care l-au scos nevinovat. DNA E OBLIGATA sa il ancheteze daca are dovezi. nu pot decide ei ca nu vor.

    • De vină, de fapt, suntem noi toți pentru că toleram niște guvernări ticaloase care nu sunt în slujba poporului român și nu am învățat nimic din experiența altor popoare care au luat atitudine, au spus „NU” și i-au obligat pe politicieni și guvernanți să se supună intereselor poporului!
      Stăm și lancezim ca oile așteptând nu știu ce!

  10. Cum o sa fie când apare în upu apare un soldat cu 10 clase și iti comunica ca are ordin sa te opereze de urgenta. Si este asistat de politie și de jandarmerie ca nu cumva sa fuga pacientul. A ajuns un străin sa conducă instituțiile de interne. Si sa facă medicina cu ele. . . PRAF DOMNILOR PRIMINISTRI, MINISTRI, DEPUTATI SI PARLAMENTARI VA ASCUNDETI INCOMPETENTA IN SPATELE UNUI SINGUR OM… CARE ESTE SI ARAB.

  11. Pe SMURD sunt pompieri care intervin au un curs de prim ajutor facut in curtea scolii, iar uneori au si cadre medicale, o risipa de bani. Sa treaca la Ministerul Sanatatii. SMURDUL e o struto-camila.

  12. 😂😂Întradevăr pacienții preluați de SMURD sunt stabilizați de către medicii UPU, dar tot acești medici medici și asistenți din UPU activează și pe autospecialele și elicopterele SMURD, marea problema este de fapt la serviciile de ambulanță, unde personalul este de regulă slab calificat pe ceea ce înseamnă intervenții la limita vieții ei fiind de fapt puțin peste nivelul medicinei de familie, iar autospecialele de la serviciile de ambulanță sunt slab dotate și utilate, nu pot transporta și asigură menținerea vieții în condiții le ambulanțelor Smurd care sunt dacă nu spitale pe roti celputin ” unități de primiri urgențe pe roți”
    Și ai ci apare întrebarea: Ambulanțele SMURD dotate sub ” oblăduirea” lui Arafat sau Ambulanța spitalului sau a serviciului județean- dotată de Ministerul Sanatatii care are în dotare 3 fiole de algocalmin, un balon, și o manșetă de tensiune, și o asistentă care îți pune 1 perfuzie cu ser paravenos ( in 3 ani petrecuți în UPU- peste 50% din pacienții aduși de ambulanță aveau branulele montate paravenos și la transport nu observă nimeni ” mâna umflară de ser”)
    Până la urmă nu contează cine da bani, ci cine va face ca sistemul să funcționeze și cum reușește să facă asta!!
    Până una alta nici cu mărirea până la nesimțire a salariilor nu au rezolvat problema șpăgilor, a aroganței, și a ” misecuvenismului”- tradus prin Nesimțire!!!!😭😭😭😭