Noii recruți din armata Norvegiei trebuie să poarte lenjeria de corp folosită de cei care au terminat serviciul militar din cauza crizei de aprovizionare
Noii recruți din armata Norvegiei trebuie să poarte lenjeria de corp folosită de cei care au terminat serviciul militar din cauza crizei de aprovizionare, scrie Washington Post.
Planul inițial presupunea ca măsura să fie una voluntară, adoptată doar de cei care alegeau asta din cauza întârzierilor de livrare cauzate de pandemia COVID-19. Ulterior, însă, autoritățile au impus ca cei care termină serviciul militar să-și predea echipamentele care urmau să fie spălate și reutilizate de generațiile următoare, a transmis postul norvegian NRK citat de Washington Post.
Norvegia este o țară membră NATO care împarte granița de nord cu Rusia și care a introdus serviciul militar obligatoriu atât pentru bărbați, cât și pentru femei în 2015. Aproximativ 8.000 de recruți finalizează serviciul militar în fiecare an, serviciu care durează, în general, între 12 și 19 luni.
Până de curând, recruților le era permis să-și păstreze lenjeria de corp, șosetele, cizmele, fesurile sau tricourile pe care le foloseau în timpul armatei.
Purtătorul de cuvânt al Forțelor Armate, locotenent-colonelul Vegard Norstad Finberg, a declarat publicației Apărării că articolele de îmbrăcăminte sunt spălate, iar calitatea acestora este verificată pentru ca cele vechi sau uzate să fie aruncate, însă cele cu daune minore să fie reparate.
Ministerul norvegian al Apărării nu dat curs solicitărilor de puncte de vedere venite din partea presei.
Eirik Sjøhelle Eiksund, un purtător de cuvânt al sindicatului Apărării, a declarat pentru NRK că reutilizarea hainelor a fost „problematică”, dar că lipsa de îmbrăcăminte face și ca soldații să poarte șosete de lângă pline de găuri, după ce acestea se uzează excesiv în timpul serviciului militar pentru că recruții primesc o singură pereche.
sursa foto: Facebook/ Defence and Intelligence Norway
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii