Noile căi găsite de Ungaria și Serbia pentru a strangula presa: Nu mai recurg la tactici precum cenzura, forța sau intimidarea a jurnaliștilor, ci limitează acoperirea presei independente și amplifică vocile ce susțin guvernul

În aprilie 2018 Viktor Orban și partidul său Fidesz au câștigat în Ungaria cea de-a treia super-majoritate parlamentară, obținând 49% din voturi și bătând măr opoziția fragmentată. Cu un an mai înainte, premierul sârb Aleksandar Vucic obținuse o victorie din primul tur la alegerile prezidențiale, cu 55% din voturi, fiind primul caz din istoria Serbiei în care nu a mai fost nevoie de un al doilea tur.

Orban și Vucic s-au apucat amândoi să demanteleze mecanismele instituționale de control și echilibru și să centralizeze puterea în propriile mâini; ei au avut totodată de profitat de pe urma sprijinului UE și a opoziției interne ineficiente. Însă dominarea presei de către ei este elementul care stă la baza succesului lor.

În ultimii câțiva ani, conducătorii iliberali au dezvoltat noi tehnici pentru controlul și cooptarea presei și pentru menținerea puterii în mâna lor. Ei nu mai recurg acum la tactici precum cenzura, forța sau intimidarea fățișă a jurnaliștilor. În schimb exploatează vulnerabilitățile instituționale și condițiile de piață pentru a limita acoperirea presei independente și pentru a amplifica vocile ce susțin guvernul. Odată ce cooptarea a avut loc cu succes, presa este încorporată în sistem ca o rotiță a mașinăriei care-i susține pe cei de la putere.

Ungaria oferă cel mai bun exemplu în privința funcționării acestui sistem. Și chiar dacă Vucic și aliații săi nu și-au consolidat încă deplin controlul asupra presei sârbești, ei calcă pe urmele lui Orban. Tehnicile folosite de ambele țări pentru controlul presei sunt detaliate de cel mai nou raport „Libertatea și Presa” întocmit de Freedom House, care analizează tendințele globale.

Presiunile financiare și economice sunt esențiale în această nouă abordare. Fidesz a perfecționat utilizarea și abuzarea forțelor pieței pentru a captura presa și a-și extinde puterea politică. La sfârșitul lui 2018 directori de companii apropiați guvernului și-au oferit trusturile, gratuit, unui conglomerat media proguvernamental care reunește peste 400 de instituții de presă. Gradul de consolidare a proprietății existent în Ungaria nu a fost încă atins în Serbia. O recentă campanie de privatizări a adus însă mai multe publicații în mâna unor proprietari apropiați Partidului Progresist Sârb aflat la putere.

Conducătorii iliberali pot de asemenea să manipuleze legea presei în interesul lor. Autoritatea ungară a presei, populată cu loialiști ai Fidesz, s-a folosit de puterile sale pentru a refuza selectiv acordarea de licențe instituțiilor independente sau favorabile opoziției. Începând din 2018, numai posturi de radio afiliate guvernului mai operează pe piața națională de radio, nu în mică măsură datorită acestei practici. Serbia a subminat și ea libertatea presei prin manipularea politizată a legislației. Deși autoritățile sârbești de reglementare a presei nu expun o ostilitate fățișă, ele nici nu au capacitatea și, aparent, voința politică de a implementa în mod adecvat legislația țării.

Amenințările devin o nouă normalitate pentru mulți jurnaliști. Și totuși, nici în Ungaria sub Orban și nici în Serbia sub Vucic nu a existat o utilizare a forței contra jurnaliștilor. În schimb, liderii politici semnalează că ostilitatea față de jurnaliști este permisă, contribuind astfel la o atmosferă de teamă și impunitate. În această privință, mediul presei din Serbia este mult mai dur pentru jurnaliști decât cel din Ungaria. Calomniile și hărțuirea verbală, precum și atacurile dure din partea tabloidelor apropiate puterii, sunt la ordinea zilei.

Pe lângă presiunile politice și economice, atât Orban cât și Vucic s-au folosit cu iscusință de presa favorabilă lor. Presa proguvernamentală a Ungariei a beneficiat de pe urma contractelor profitabile de publicitate. În 2018 cheltuielile statului cu publicitatea erau de cinci ori mai mari decât cu un deceniu în urmă, cu o felie enormă de 85% din contracte atribuită companiilor prietenoase cu guvernul. Săptămânalul Figyelo, care în 2018 a publicat o listă de opozanți ai guvernului pe care i-a prezentat drept „mercenari” ai miliardarului ungaro-american George Soros, își mărise veniturile din publicitate de stat de 10 ori față de momentul capturării sale, în 2016.

În fine, crearea unui imperiu mediatic favorabil nu e suficientă; publicațiile trebuie exploatate în mod strategic. Conducătorii Ungariei și Serbiei sunt maeștri la inventarea unor noi scenarii mărețe. Înainte de alegerile locale din 2018, Vucic, partidul său SNS și guvernul au primit mai mult timp de antenă decât toate celelalte 23 de liste electorale luate la un loc. În Ungaria, guvernul și presa apropiată lui au devenit o sursă majoră de generare a unei realități paralele. Angajații posturilor publice primesc instrucțiuni direct de la biroul premierului, iar ei îi instruiesc pe experții proguvernamentali ce să declare pe post.

Însă nu numai în Ungaria și Serbia cooptarea presei de către actori politici îndemânatici poate amenința democrația. Presa suferă la nivel global de o criză a credibilității, precum și de o criză a vechiului model de afaceri. Aceste tactici iliberale funcționează pentru că ele descurajează treptat jurnalismul independent, canalizează resurse nelimitate spre un colos mediatic loial și se asigură că jurnaliștii își cunosc bine locul în cadrul noului sistem. Fapt ce face ca presa din multe țări să fie vulnerabilă – și, implicit, amenință însăși fundația democrației.

Sursa: The Washington Post (via Rador) / Autor: de Zselyke Csaky / Traducere: Andrei Suba