G4Media.ro

Nokia va construi pentru NASA o reţea de telefonie mobilă pe Lună/…

Sursa Foto: Facebook/ Nokia

Nokia va construi pentru NASA o reţea de telefonie mobilă pe Lună/ Primul sistem de comunicaţii wireless în bandă largă din spaţiu va fi construit pe suprafaţa Lunii la sfârşitul anului 2022

Nokia a fost selectată de NASA pentru a construi prima reţea celulară pe Lună, a anunţat luni compania finlandeză, în contextul în care agenţia spaţială americană plănuieşte un viitor în care oamenii vor reveni pe satelitul natural al Pământului şi vor stabili aşezări selenare, relatează Reuters, citată de Agerpres.

NASA îşi propune, prin programul său Artemis, să readucă oamenii pe Lună până în 2024 şi să înfiinţeze baze permanente pe suprafaţa selenară.

Nokia a anunţat că primul sistem de comunicaţii wireless în bandă largă din spaţiu va fi construit pe suprafaţa Lunii la sfârşitul anului 2022, înainte ca astronauţii să ajungă din nou acolo.

În cadrul acestui proiect, Nokia îşi va uni forţele cu o companie privată de proiectare a navelor spaţiale din Texas, Intuitive Machines, pentru a trimite echipamentele spre Lună cu sonda lor selenară. Reţeaua se va autoconfigura şi va stabili un sistem de comunicaţii 4G/LTE pe Lună, a precizat Nokia, intenţia fiind aceea ca în viitor să se facă trecerea la 5G.

Reţeaua va oferi astronauţilor capabilităţi de comunicare voce şi video şi va permite schimbul de date telemetrice şi biometrice, precum şi trimiterea şi controlul de la distanţă a roverelor selenare şi a altor dispozitive robotice, a indicat compania.

Reţeaua va fi proiectată pentru a rezista condiţiilor extreme de la lansare şi aselenizare şi pentru a opera în spaţiu.

Echipamentele trebuie să fie trimise pe Lună într-o formă foarte compactă pentru a se încadra în limitele de dimensiune, greutate şi putere ale încărcăturilor spaţiale.

Nokia a indicat că reţeaua va folosi tehnologia 4G/LTE, utilizată la nivel mondial în ultimul deceniu, în locul 5G – cea mai recentă – deoarece în cazul primei sunt mai bine cunoscute cantitatea şi fiabilitatea.

Sursa Foto: Facebook/ Nokia

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. In timpul asta, Romania risca sa fie exclusa (si va fi) curand din Agentia Spatiala Europeana, pentru ca nu a platit contributia, avand restante de 115 milioande Euro (care ar trebui platiti de Ministerul Educatiei si Cercetarii). Dar e ok, am inceput si inchiderea scolilor … mai ramane sa ne impachetam si sa ne trimitem singuri cadou Chinei (nu ca 20 milioane de sclavi ar fi o mare contributie la cela 1400 de milioane deja in China, dar gestul conteaza, nu-i asa? Si locatia geografica!)
    https://www.libertatea.ro/stiri/romania-excludere-agentia-spatiala-europeana-silvia-batorii-3103089

  2. bani aruncati de pomana…pai cu reteaua Huawei 5G de le Luna ce facem?

    • aia va merge cu informatii la guvernul chinez de pe baza chinezeasca pentru ca cenzura sa fie la ea acasa si acolo

  3. in timpul asta in Romania avem numiri de politruci in tot felul de institutii, marca GRINDEANU/DANCILA/”MINISTRU GRINDA ANGAJATORUL DE TOP DE PCR” (in general PSD/PNL) , aducand 0/ZERO valoare IN CEL MAI FERICIT CAZ, de obicei alungand oameni de valoare care nu inghit impostura

  4. Asta nici măcar nu e știre… E din genul, prostului ii trebuie tichie de mărgăritar… Tera e condamnata la izolare, și merg căția tembeli pe luna, și le face Nokia internet.. De toată jena…

    • @I_Ionut – Mda… Fiecare epoca a evolutiei umanitatii a avut tichia ei de margaritar. Acu’, na, ce sa zic, o fi de toata jena ta, probabil ca matale esti pe langa evolutie.

    • N-ai prea inteles tu treaba. Lasa ca stiu ei ce fac nu trebuie sa le zici tu. Stii, unele tari au terminat de mult cu ciume rosii tot felul de infractori si se pot ocupa si de alte chestii. bravo lor.

  5. Romania va trimite un cort ( cat mai compact ) cu slatari pe Luna pentru a asculta cu ghiocul comunicațiile chinezilor.

  6. Nokia connecting aliens!