Nord-coreenii apelează la hormoni de creștere și la tratamente pe bază de plante pentru a-și mări înălțimea într-o țară în care lipsa de hrană a făcut ca un procent important din populație să rămână scundă
Fotografii din Coreea de Nord obținute de site-ul NK News arată reclame în fața farmaciilor pentru o varietate de tratamente care promit să facă oamenii mai înalți, relatează The Times.
Una din Pyongyang oferă o „injecție de creștere a înălțimii cu peptide de cartilaj cerebral”, despre care se spune că este „deosebit de bună pentru a crește în înălțime”.
Un altul oferă două tipuri de „medicament lichid pentru creșterea în înălțime a copiilor” pentru echivalentul a 90 Eurocenți și 1,80 Euro pe sticlă – o sumă mare într-o țară în care venitul mediu este de aproximativ 90 Euro pe lună. Mai accesibile, la 3 Eurocenți bucata, sunt „pastilele pentru creșterea în înălțime” făcute din plante precum aloe și vârf de săgeată și, pentru femei, din cochilii de stridii perlate.
Aprovizionarea cu alimente în Coreea de Nord este mai bună decât în anii 1990, când mai multe milioane de oameni au murit în timpul unei foamete. Cercetările efectuate de academicieni sud-coreeni pe transfugii nord-coreeni și pe copiii refugiați au constatat că șapte din 10 supraviețuitori ai foametei au suferit întârzieri de creștere, în timp ce unul din patru era subponderal.
Kim Jong-il, răposatul tată al liderului suprem, Kim Jong-un, era sensibil cu privire la statura sa de 1,60 m și se spune că purta pantofi special construiți pentru a se face mai înalt. În timpul cât a fost la putere, în școli și săli de sport au fost afișate sloganuri pe care scria: „Încearcă să devii mai înalt”. De asemenea, copiii sunt încurajați să joace baschet, despre care se spune că ajută la creștere.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank