Nordul Italiei, plasat într-o stare de urgenţă climatică, se confruntă cu o secetă istorică din cauza lipsei ploilor dar şi a infrastructurii îmbătrânite şi a lipsei investiţiilor

Râuri secate, recolte ameninţate, apă raţionalizată… Nordul Italiei, plasat într-o stare de urgenţă climatică, se confruntă cu o secetă istorică din cauza lipsei ploilor dar şi a infrastructurii îmbătrânite şi a lipsei investiţiilor, relatează Agerpres, conform AFP.

„Nu am văzut niciodată o secetă atât de prelungită. Situaţia este dramatică. Dacă problema apei persistă, recolta mea riscă să fie distrusă 100%”, a afirmat cu îngrijorare Gianluigi Tacchini, un cultivator de orez din comuna Santa Cristina e Bissone, la aproximativ 40 de kilometri sud de Milano.

Deja din primăvară, seceta se profila pentru că „la munte nu era zăpadă şi lacurile nu aveau apă”, ceea ce l-a determinat pe Gianluigi Tacchini să diminueze cu 50% cultura de orez şi să o crească pe cea de floarea-soarelui, mai puţin dependentă de irigaţii.

Aprovizionarea cu apă din Lacul Como „s-a redus cu 75% şi nu avem nicio perspectivă, s-ar putea opri complet dacă nivelul apei va mai scădea”, a avertizat Tacchini.

Câmpurile de orez, care consumă foarte multă apă, ar putea avea producţia redusă cu 30% în acest an, conform calculelor sindicatului agricol Coldiretti.

Din luna mai, peninsula italiană se confruntă cu un val de căldură excepţional de timpuriu, însoţit de lipsa precipitaţiilor, în special câmpia agricolă a fluviului Po lovită de cea mai gravă secetă din ultimii 70 de ani.

Luni, guvernul italian a decretat stare de urgenţă în cinci regiuni ( Emilia Romagna, Friuli Veneţia Giulia, Lombardia, Veneto şi în Piemont), dintre care patru sunt irigate de fluviul Po, şi a anunţat deblocarea unui fond extraordinar de 36,5 milioane de euro pentru a face faţă secetei.

Confruntate cu scăderea nivelului fluviului Po, cel mai mare rezervor de apă din peninsulă, din care o mare parte este folosită de fermieri, mai multe municipalităţi au anunţat măsuri de restricţie: Verona, un oraş cu un sfert de milion de locuitori, a raţionalizat utilizarea apei potabile, în timp ce Milano a decis să închidă fântânile arteziene.

Potrivit sindicatului Coldiretti, seceta ameninţă peste 30% din producţia agricolă naţională şi jumătate din fermele din câmpia Po, unde se produce în special şunca de Parma.

„În perioada ianuarie-mai, pe teritoriul ţării au căzut cu 44% mai puţine precipitaţii, ceea ce este fără precedent de la sfârşitul anilor ’50”, subliniază Francesco Cioffi, profesor asociat la catedra de hidrologie a Universităţii La Sapienza din Roma.

„Lipsa unei politici eficiente de management al resurselor de apă în ultimii ani” înrăutăţeşte situaţia, a explicat el, pledând pentru „un plan extraordinar de modernizare a sistemului hidric, dezvoltarea unor instrumente de prognoză”.

Potrivit celor mai recente date de la Institutul Naţional de Statistici Istat făcute publice în 2020, 36% din rezervele de apă din Italia se pierd în fiecare an din cauza reţelelor vechi de canalizare şi depozitare.

Profesorul Francesco Cioffi consideră că această rată ridicată a pierderilor de apă se explică prin „absenţa unei finanţări suficiente pentru modernizarea reţelelor, care au adesea câteva decenii, şi printr-un management adesea fragmentat şi inadecvat”.

El a subliniat că este urgent să se introducă „măsuri de economisire, de exemplu în agricultură, prin introducerea unor tehnici de irigare mai eficiente, reciclarea apei utilizate în industrie, separarea apei potabile de apa pentru alte utilizări şi recuperarea apei pluviale la scara clădirilor individuale”.

O altă consecinţă a secetei: producţia de energie hidroelectrică a scăzut brusc, în timp ce instalaţiile hidroelectrice, situate în cea mai mare parte în masivele muntoase din nordul Italiei, produc aproape 20% din energia din această ţară.