G4Media.ro

Noroiul scos de pe șantiere, una dintre marile probleme ale Timișoarei /…

Sursa foto: Pixabay

Noroiul scos de pe șantiere, una dintre marile probleme ale Timișoarei / ”E clar e nevoie de investiții în oraș, private și publice, dar e nevoie și de responsabilitate din partea constructorilor”

Noroiul scos din șantiere pe străzile orașului rămâne una dintre marile probleme ale Timișoarei, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Timișoara.

Chiar dacă legea obligă firmele să amenajeze rampe în care să spele roțile camioanelor, care ies din șantier, multe societăți nu respectă regula.

Viceprimarul Ruben Lațcău spune că problema mizeriei provenite de pe șantiere poate fi combătută doar prin intervențiile ferme ale Poliției Locale. Edilul a dat ca exemplu o firmă, ce lucrează pe strada Renașterii, care s-a conformat doar după amenda primită de la Poliția Locală.

“Din păcate, asta este o problemă cu care ne confruntăm sistemic la nivelul Timișoara și nu vrem să oprim șantierele, nici cele ale primăriei, nici cele private. E clar că trebuie să ne extindem, e clar că e nevoie să schimbăm conducte de apă și de canal, și de termoficare, e clar e nevoie de investiții în oraș, private și publice, dar e nevoie și de responsabilitate din partea constructorilor și, din păcate, nu putem să obținem această responsabilitate decât prin amenzi, prin mijloace punitive”, spune Ruben Lațcău.

Viceprimarul Ruben Lațcău reamintește că timișorenii au posibilitatea să reclame neregulile pe platforma de sesizări a Primăriei Timișoara. Edilul recunoaște, însă, că problemele sesizate nu sunt rezolvate întotdeauna cum ar trebui.

“Din păcate, este un adevăr, nu trebuie să ne ascundem, de foarte multe ori avem, în aparatul public funcționari sau angajați care nu se simt responsabili cu adevărat în fața cetățenilor, care sunt delăsători, s-au delăsat și e clar că noi, ca demnitari publici, să fim intransigenți, pentru că dacă noi am înțelegători cu toată lumea, atunci nu se va mai respecta nicio regulă, nici constructorii nu vor respecta regulile, dar nici aparatul public nu va respecta regulile și nu va verifica cu adevărat ca interesul cetățeanul să fie respectat”, mai spune Ruben Lațcău.

Un timișorean, care a depus o sesizare cu privire la o problemă din oraș, a reclamat viceprimarului că a primit un răspuns în doi peri și cazul a fost închis fără a fi rezolvat. Ruben Lațcău a declarat că se vor face verificări și, dacă plângerea se va confirma, funcționarul responsabil va fi sancționat disciplinar.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Fritz se descurca foartebine, mai ales tinand cont ca USL s-a aliat impotriva lui in consilii.
    Alternativa la Fritz ar fi sa revenim la magalomanul Robu, sau sa lasam fraiele primariei la PSD, iar asta ar fi un dezastru. Stim foarte bine ce „performante” aduce PSD-ul la carma oraselor mari. Vezi Oprescu, Firea, Mazare, Chirica, Olguta.
    Cat despre PNL-ul din Timis, are rezultate cel mult mediocre la CJT. Au ajuns cu centura sud in reziliere, legatura cu A1 prin Dumbravita e in balarii, drumul expres catre A1 lalait, reabilitarea castelului Huniade e o bataie de joc care dureaza de 15 ani.

  2. VT, Sigur traiesti in Timisoara? Sau tariesti aici, dar esti psdnl-ist?! Il si visati noaptea in somn… va e teama ca nu mai prindeti ciolan, nu mai ajungeti la butoane…

  3. VT, “sunt un dezastru” pentru hotii psdnl-isti (!!!).
    Cetatii, Bogdanestilor, Stan vidrighin, Solventul (pasaj) – proiecte mari rutier/transport in comun (canaliozare, apa, colterm, internet, telefonie, asfalt, cale de rulare tramvai, trotoare si piste de bicicleta)…
    Invatamant: Lenau, Ungureanu, Waldorf, Gen. 30, Gen 25, Gen 13, cresa pe invatatorului – astea sunt doar cele care au corpuri noi in constructie.
    Sanatate: V. Babes, Balneologie, corp B Turcanu…
    Cultura: cinema Timis, Dacia, Studio, Turnul de apa…
    Si astea-s doar cateva 😉 din investitiile de 531 mil ron de anul trecut (!!!). Ce valoare a invetitiilor a avut pnl-Robu in al 2-lea mandat? 342 mil in 4 ani???
    Ce absorbite a fondurilor UE a facut tot jud Timis in 7 ani (2014-2020)?
    1004 mil ron cumva??? BH a avut 2366, CJ 4532, CT 5913, iar IF 10202 (adica mai mul decat de 10x cat TM), iar tu, VT, tu ii acuzi pe USR-isti si-i sustii (implicit) pe psdnl-isti?!?!

  4. Timisorenii sa stea calmi cand vine ploaia o sa spele noriul si praful care rezulta… 😁

    • Si tu poti sta calm miticule, la fel si la tine ploaia va spala praful din orasul tau!

    • Sumt calm, spaga din primarii nu o sa dispara in timpul vietilor noastre…

  5. Constructorii nu vor fi responsabili decât dupa aplicarea sistematica a amenzilor de către politie. Deci soluția e sa trezești polițiștii din siesta lor permanenta.