
Norvegia blochează vânzarea unei proprietăţi din arhipelagul arctic Svalbard pentru a împiedica China să o cumpere
Guvernul norvegian a blocat un plan de vânzare a ultimului lot de teren proprietate privată din arhipelagul arctic Svalbard, terenurile din Sore Fagerfjor, pentru a evita achiziţia acestuia de către China, informează EFE, transmite Agerpres.
„Actualii proprietari ai Sore Fagerfjor sunt deschişi să vândă actorilor care ar putea contesta legislaţia norvegiană în Svalbard”, a declarat ministrul comerţului şi industriei Cecilie Myrseth într-un comunicat. „Ar putea perturba stabilitatea în regiune şi ar putea ameninţa interesele norvegiene”, a adăugat ea.
Proprietatea Sore Fagerfjord din sud-vestul Svalbard (cu o suprafaţă de 60 de kilometri pătraţi de munţi, câmpii şi un gheţar) era scoasă la vânzare pentru suma de 300 de milioane de euro.
Arhipelagul este situat la jumătatea distanţei dintre Norvegia continentală şi Polul Nord, într-o regiune din Arctica care a devenit un hotspot geopolitic şi economic pe măsură ce gheaţa se topeşte şi relaţiile dintre Rusia şi Occident devin din ce în ce mai tensionate.
Svalbard este guvernat de un cadru legal neobişnuit, care permite entităţilor străine să se instaleze în regiune.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu