G4Media.ro

Norvegia își închide la rândul său porturile pentru navele ruseşti, cu excepția…

sursa foto: The Norwegian Coastal Administration

Norvegia își închide la rândul său porturile pentru navele ruseşti, cu excepția traulerelor

Norvegia va urma exemplul Uniunii Europene, din care nu face parte, şi îşi va închide la rândul său porturile pentru navele ruseşti, cu excepţia traulerelor, a anunţat vineri guvernul de la Oslo, relatează Agerpres, conform AFP.

De la începutul războiului din Ucraina, Norvegia a adoptat la rândul său, deseori cu o uşoară întârziere, aproape toate sancţiunile decretate de UE împotriva Rusiei.

Vineri, regatul a anunţat că va pune în aplicare a cincea serie de sancţiuni decise de UE în urmă cu trei săptămâni, la 7 aprilie.

Sancţiunile includ şi o interdicţie de transport de bunuri pe ruta, cu câteva excepţii, dinspre Rusia via Storskog, punct de trecere între cele două ţări, care împart o frontieră în Arctica.

Interdicţia pentru navele care circulă sub pavilion rus de a se opri în porturile norvegiene va intra în vigoare la 7 mai şi nu va viza ambarcaţiunile de pescuit, care îşi descarcă în număr mare capturile în Norvegia, şi nici Arhipelagul Svalbard.

Arhipelagul Svalbard, situat în Arctica, este gestionat printr-un tratat de o sută de ani care le permite tuturor statelor semnate, inclusiv Rusiei, să aibă acolo activităţi economice pe picior de egalitate.

„Sancţiunile sunt mijlocul nostru principal de presiune împotriva regimului rus”, a precizat şefa diplomaţiei norvegiene, Anniken Huitfeldt, citată într-un comunicat.

„Prin urmare, este extrem de important să fim alături de UE şi de alte ţări pentru a continua să slăbim capacitatea Rusiei de a finanţa războiul din Ucraina”, a adăugat ea.

Opoziţia reproşează guvernului de centru-stânga că a adoptat cu întârziere noile sancţiuni, ceea ce în opinia sa risca să ajute Moscova să exploateze o falie în frontul european format ca reacţia la invazia din Ucraina.

Norvegia se temea ca închiderea porturilor sale pentru navele ruseşti să nu pună în pericol cooperarea bilaterală dintre cele două ţări în materie de pescuit.

Din 1976, pe baza unui acord încheiat în plin Război Rece şi considerat exemplar, Norvegia şi Rusia au convenit asupra cotelor de pescuit din mai multe specii în Marea Barenţ, unde se află un stoc preţios de cod.

Conform Norvegiei, excepţia acordată navelor de pescuit privind accesul în porturi este conformă cu sancţiunile UE.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează