Norvegia și Franța s-au calificat în semifinalele Campionatului Mondial de handbal feminin
Selecţionatele Norvegiei şi Franţei s-au calificat, marţi seara, în semifinalele Campionatului Mondial de handbal feminin din Danemarca, Norvegia şi Franţa, după ce s-au impus în primele două sferturi de finală, desfăşurate la Trondheim (Norvegia), transmite Agerpres.
Norvegia, deţinătoarea titlului, a trecut de Olanda cu scorul de 30-23, după prestaţii foarte bune ale portarilor săi. Scandinavele sunt la a cincea semifinală mondială consecutivă, în penultimul act urmând să înfrunte, vineri, la Herning (Danemarca), învingătoarea dintre Danemarca şi Muntenegru.
Silje Solberg a avut 14 intervenţii, încheind cu un procentaj de 42%, în timp ce veterana Katrine Lunde, cu 5 intervenţii, a avut un procentaj de 57%. Extrema Stine Skogrand a fost cea mai bună marcatoare, cu 9 goluri.
Franţa, campioana olimpică en titre, a dispus, în alt meci din sferturi, de revelaţia Cehia, condusă de pe margine de norvegianul Bent Dahl (SCM Râmnicu Vâlcea), cu scorul de 33-22. Laura Glauser, portarul echipei CSM Bucureşti, a avut un impact major în obţinerea acestei victorii, cu 12 intervenţii şi un procentaj de excepţie, 67%.
”Les Bleues” au făcut diferenţa în repriza secundă, după ce în debutul acesteia scorul a fost 18-17.
Vineri, Franţa va juca în semifinale, la Herning, cu Suedia sau Germania, care se vor înfrunta miercuri.
Învinsele în sferturile de finală vor evolua în turneul pentru locurile 5-8.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank