G4Media.ro

Norvegia şi Marea Britanie au semnat un acord de parteneriat strategic privind…

Sursa foto: Pixabay

Norvegia şi Marea Britanie au semnat un acord de parteneriat strategic privind apărarea, securitatea, energia şi tranziţia ecologică

Premierul norvegian Jonas Gahr Store şi omologul său britanic Kier Starmer au semnat luni, în oraşul norvegian Bergen, un nou acord de parteneriat strategic în vederea consolidării cooperării bilaterale în domenii precum apărarea şi securitatea, energia şi tranziţia ecologică, informează EFE, preluată de Agerpres.

Acest document prevede crearea, în 2025, a unui Parteneriat industrial verde între Norvegia şi Regatul Unit, reînnoirea acordului de cooperare în domeniul apărării semnat în 2022 şi participarea Norvegiei la grupul britanic de atac cu portavioane.

„În materie de apărare şi securitate, ne vom baza pe cooperarea noastră strategică şi operaţională profundă pentru a crea un parteneriat şi mai strâns. Vom continua să aprofundăm cooperarea noastră bilaterală în materie de apărare în toate domeniile, precum şi cooperarea noastră industrială în domeniul apărării”, se arată în document.

Pe lângă continuarea colaborării în cadrul NATO şi al Forţei Expediţionare Comune, ambele ţări s-au angajat să îşi îmbunătăţească capacităţile comune de descurajare şi rezilienţă pentru a contracara activităţile hibride maligne din partea unor ţări terţe.

De asemenea, s-au angajat să dezvolte şi să protejeze infrastructura maritimă şi subacvatică critică în regiunea Mării Nordului, în special în sectorul energetic.

În ceea ce priveşte Parteneriatul industrial verde dintre Norvegia şi Regatul Unit, care va fi ratificat în primăvara anului 2025, cele două ţări vor să promoveze proiecte comune de energie regenerabilă şi de captare, utilizare şi stocare a carbonului. „Suntem de acord că sunt necesare ambiţii înalte şi aliniate, un efort colectiv şi o acţiune urgentă pentru a accelera tranziţia către neutralitatea climatică, pentru a sprijini creşterea ecologică a economiilor noastre, pentru a stimula creşterea şi investiţiile durabile şi pentru a menţine securitatea energetică în regiune”, se arată în document.

Printre alte aspecte, cele două ţări doresc să exploreze înfiinţarea unui centru de stocare a carbonului în Marea Nordului, cu un pact bilateral pentru transportul transfrontalier de CO2, în conformitate cu Protocolul de la Londra pentru protecţia mediului.

Acest proiect ambiţios se adaugă construcţiei Green Volt, primul mare parc eolian plutitor comercial din Europa, care va fi construit în largul coastei de nord-est a Scoţiei şi ai cărui proprietari sunt compania norvegiană Vargronn şi compania britanică Flotation Energy.

„Avem nevoie de cooperare, cunoştinţe şi inovare ca să fim mai bine pregătiţi pentru a face faţă viitorului. Parteneriatul cu Regatul Unit va fi important pentru a facilita mai multe locuri de muncă verzi, atât în Norvegia, cât şi în Regatul Unit, şi pentru a avansa tranziţia ecologică”, a declarat prim-ministrul norvegian într-un comunicat.

În timpul scurtei sale vizite în Norvegia, premierul britanic Kier Starmer a vizitat facilităţile companiei Northern Lights de la periferia oraşului Bergen, dedicate transportului şi depozitării de CO2, precum şi baza navală Haakonsvern, cea mai mare bază a marinei norvegiene.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.