
Un turist norvegian surprins de o avalanşă a fost salvat după ce a petrecut şapte ore sub zăpadă / A reușit să sune la poliție dintr-o pungă de aer la 1, 5 metri sub zăpadă
Un turist surprins de o avalanşă în nordul Norvegiei a fost salvat după ce a petrecut şapte ore sub zăpadă, o durată de supravieţuire excepţională, au relatat miercuri mass-media norvegiene, informează AFP, transmite Agerpres.
Descris ca având în jur de 40 sau de 50 de ani, bărbatul a fost găsit conştient, la aproximativ 1,5 metri sub zăpadă, în municipalitatea Lyngen, puţin după miezul nopţii.
Surprins de avalanşă, el a petrecut aproape şapte ore într-o pungă de aer de unde a reuşit să sune la poliţie.
„A fost foarte surprinzător că era încă în viaţă”, a declarat pentru TV2 Kristian Midtgaard, salvatorul care l-a găsit cu ajutorul câinelui său, Whiskey.
„Toate statisticile şi experienţa arată că aşa ceva nu este posibil când stai îngropat atât de mult timp”, a adăugat el.
Primarul din Lyngen, Erik Larsen, citat de radioteleviziunea NRK, a calificat acest caz drept „un miracol”.
„Persoanele care supravieţuiesc unei avalanşe se asfixiază în zece minute”, a explicat Audun Hetland, cercetător la Universitatea din Tromso, pentru publicaţia ITromso.
„Câteva reuşesc să supravieţuiască mai mult, dar şapte ore este aproape unic în istorie”, a adăugat acesta.
Bărbatul făcea parte dintr-un grup de trei turişti străini care făceau o drumeţie pe schiuri într-o regiune unde riscul de avalanşă este ridicat, au avertizat autorităţile.
Un alt membru al grupului, prins şi el de avalanşă, a fost târât până în apele unui fiord aflat mai jos. După ce a reuşit să ajungă la mal, acesta a putut alerta echipele de salvare.
Căutările continuă pentru a găsi o femeie, încă dată dispărută.
Naţionalitatea turiştilor nu este deocamdată cunoscută.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.