Notar din Oradea, trimis în judecată pentru că ar fi acceptat un testament fals / Beneficiarul este cercetat pentru uciderea bătrânului pe care l-a moștenit
Procurorii DNA din Oradea au anunțat trimiterea în judecată a unui notar pentru că ar fi acceptat un testament fals. Beneficiarul este cercetat pentru uciderea bătrânului pe care l-a moștenit. Cazul a fost dezvăluit de o investigație Recorder, în luna februarie.
Comunicatul DNA:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
OCHIȘ LUCIA DOINA, notar public, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și fals intelectual;
B.G.M., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și uz de fals;
B.S.D., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În prezenta cauză s-au desfășurat cercetări cu privire la modalitatea în care, în perioada 2019-2020, cele două persoane fizice menționate anterior au fost implicați în transmiterea, pe cale succesorală, a bunurilor aparținând unei persoane în vârstă de 87 de ani, decedată în condiții suspecte în cursul lunii august 2019.
Astfel, în perioada 2019 – 2020, inculpata Ochiș Lucia Doina, în calitate de notar public, cunoscând caracterul fals al testamentului olograf furnizat de către cei doi inculpați persoane fizice, ar fi deschis procedura succesorală notarială privind masa succesorală rămasă după defunct, iar ulterior ar fi emis încheieri și certificate de legatar/suplimentare de legatar în beneficiul inculpatei B.G.M. privind bunuri din moștenirea respectivă, a căror valoare însumată este de 1.854.867 lei.
În calitatea sa de notar public, inculpata Ochiș Lucia Doina, deși avea obligația ca, anterior validării testamentului olograf, să verifice pe baza unei expertize grafice, îndeplinirea tuturor condițiilor legale de validitate ale testamentului olograf, și anume scrierea, semnarea și datarea de către testator a acestui înscris, nu a făcut acest lucru.
Totodată, în urma cercetărilor efectuate a reieșit faptul că, în cursul anului 2020, inculpata Ochiș Lucia Doina ar fi continuat să emită încheieri finale și certificate de legatar către inculpata B.G.M. chiar și după ce ar fi luat la cunoștință că existau moștenitori legali care contestau testamentul și că inculpatul B.S.D. era cercetat de organele judiciare pentru infracțiunea de omor, în legătură cu decesul persoanei în vârstă de 87 de ani.
În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin celor doi inculpați persoane fizice.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Oradea cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank