Nou apel al salvamontiştilor pentru reducerea numărului de accidente montane: Trebuie să conştientizăm că prevenirea accidentelor montane trebuie să fie prioritatea noastră, a tuturor. Luna august, cea mai grea, cu cele mai multe accidente
”Dragi prieteni ai muntelui şi ai Salvamont România, suntem în luna august, cea mai grea lună din an pentru salvamontişti, o lună caracterizată prin foarte multe accidente pe munte şi cu cel mai ridicat grad de dificultate”, au transmis, luni, salvamontiştii, conform news.ro
Salvamont România apreciază că ”împreună trebuie să conştientizăm că prevenirea accidentelor montane trebuie să fie prioritatea noastră, a tuturor, deopotrivă turişti şi salvamontişti”.
”Facem eforturi deosebite, ne pregătim permanent, reuşim dotări de excepţie cu echipament performant de salvare, prim ajutor şi intervenţie, refacem marcaje şi trasee turistice, refacem sau construim refugii de salvare, baze, posturi şi cabinete medicale Salvamont, facem acţiuni educative, asigurăm asistenţa de specialitate, facem patrulări preventive, dar avem nevoie şi de sprijinul dumneavoastră pentru a avea un munte mai sigur şi cât mai puţine evenimente”, au mai transmis salvamontiştii.
Aceştia reamintesc Proiectul ”-1” demarat cu celelalte structuri care vizează reducerea numărului de accidente montane.
”Să facem în luna august un pas mic, poate cel mai mic posibil, şi să reducem numărul de accidente pe munte, de persoane accidentate grav care au necesitat transport cu ambulanţele SAJ, SMURD sau cu elicopterele SMURD-IGAV şi de persoane decedate pe munte măcar cu o singură persoană. De peste 25 de ani, de la an la an numărul de accidente creşte constant şi îngrijorător şi acest fapt trebuie sa fie un mare semnal de alarmă pentru noi toţi”, au mai transmis salvamontiştii.
Cifrele lunii august 2021:
- 508 persoane accidentate pe munte
- 199 de persoane predate ambulanţelor SAJ, SMURD şi elicopterelor SMURD IGAV
- 6 persoane decedate pe munte predate serviciului IML
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii