Nou-născut găsit în viață, într-un sac / Era abandonat într-o parcare din Râmnicu Vâlcea / Mama are 39 de ani
Polițiștii din Râmnicu Vâlcea au fost sesizați joi că într-un grup sanitar dintr-un spațiu comercial din municipiu, este o cantitate însemnată de sânge, atât pe podea, cât și pe pereți, iar din cercetările ulterioare au descoperit că cel mai probabil o femeie a născut acolo, iar copilul a fost abandonat viu, într-un sac, într-o parcare.
Nou-născutul prezenta semne vitale atunci când a fost găsit de polițiști și a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
”Totodată, în urma desfășurării cu operativitate a investigațiilor, polițiștii au reușit la scurt timp după sesizare, identificarea mamei nou-născutului care ar fi abandonat copilul, fiind vorba despre o femeie, din județul Vâlcea”, anunță IPJ Vâlcea.
Mama nou-născutului are 39 de ani.
Polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămarea nou-născutului, urmând să stabilească cu exactitate împrejurările de fapt ale cauzei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu