G4Media.ro

Nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, adoptat de liderii europeni/ Pe listă…

Sursa foto: Kremlin.ru

Nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, adoptat de liderii europeni/ Pe listă ar fi şi fiul lui Dmitri Medvedev

Liderii europeni au ajuns joi seara la un acord privind cea de-a 12-a rundă de sancţiuni împotriva persoanelor, organismelor publice şi corporaţiilor ruseşti implicate în susţinerea războiului din Ucraina, relatează The Guardian şi Le Monde, citate de News.ro.

Detaliile nu au fost făcute publice, dar pachetul recomandat de Comisia Europeană a inclus propuneri de a bloca beneficiile comerciale obţinute din comerţul rusesc cu diamante şi împotriva unor persoane precum fiul lui Dmitri Medvedev, fostul preşedinte, care acum este vicepreşedinte al Consiliului rus de Securitate şi este una dintre vocile propagandistice dure ale Kremlinului.

În comunicatul oficial privind concluziile primei zile a Consiliului European, liderii UE se limitează la a afirma: „Consiliul European salută adoptarea celui de-al 12-lea pachet de sancţiuni”.

Potrivit Le Monde, pachetul de sancţiuni cuprinde interdicţia de a importa diamante ruseşti în UE.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Fara sa opreasca vanzarea de GNL rusesc in Europa, nu se rezolva nimic. Nu se poate ca multe tari sa cumpere GNL din Rusi in locul gazelor prin conducte. Nu e normal asa ceva. Si nu inteleg de ce acest pachet de sanctiuni nu include embargoul pe GNL.

    • O idee buna, ar trebui ca tot deficitul de GNL rezultat in urma taierii Rusiei de pe lista sa fie importat din Statele Unite, de la partenerii nostri strategici.