G4Media.ro

Nou record de căldură în Brazilia: 58,5 grade Celsius, temperatura resimţită la…

sursa foto: Pexels/ Athena

Nou record de căldură în Brazilia: 58,5 grade Celsius, temperatura resimţită la Rio de Janeiro

Un nou record de caniculă s-a înregistrat marţi la Rio de Janeiro, unde temperatura resimţită a fost de 58,5 grade Celsius, au anunţat autorităţile braziliene, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -
00:00/04:55
Truvid

Mai multe regiuni din Brazilia se confruntă de la începutul săptămânii cu un val de caniculă extremă. Institutul naţional de meteorologie (INMET) a plasat 15 state din sud-est, centru-vest şi o parte din nordul ţării, precum şi capitala Brasilia, sub alertă maximă.

Marţi, sistemul Alerta Rio a înregistrat ”senzaţia termică cea mai ridicată de la începutul observaţiilor”, în 2014, şi anume 58,5 grade Celsius. Precedentul record – 58 de grade Celsius – a fost stabilit în februarie. Temperatura nominală s-a ridicat marţi la 39 de grade Celsius.

În capitala Brasilia, s-au înregistrat marţi 37,3 grade Celsius, temperatura cea mai ridicată pentru o lună noiembrie de la începutul înregistrărilor meteo, în 1962, potrivit INMET.

Cea mai mare metropolă din America Latină, Sao Paulo, a înregistrat, la rândul său, luni a doua cea mai călduroasă zi din istoria sa, cu 37,7 grade Celsius, o temperatură imediat sub recordul de 37,8 grade Celsius, înregistrat în octombrie 2014.

”Pentru noi cei care muncim în stradă, e o căldură insuportabilă. Încerc să ajung foarte devreme pentru a pleca la prânz”, a declarat pentru AFP Dora, o femeie de 60 de ani care îşi vinde produsele pe un bulevard din oraş şi care nu a dorit să-şi facă public numele de familie.

Valul de caniculă, care a adus temperaturi mai mari cu circa 5 grade Celsius peste norma sezonieră, va continua cel puţin până vineri, a estimat INMET.

Canicula a generat două noi recorduri istorice în ceea ce priveşte consumul de electricitate. După ce luni a fost depăşit pentru prima dată pragul de 100.000 de megawaţi, un nou maxim de 101.400 de megawaţi a fost înregistrat marţi, potrivit operatorului naţional al sistemului de electricitate.

Din cauza fenomenului climatic El Nino, Brazilia se confruntă cu evenimente meteo extreme de mai multe luni, o secetă istorică care a afectat râurile din Amazonia pe de o parte, iar în alte regiuni, ploi torenţiale, însoţite de furtuni în sud.

Seceta a agravat amploarea incendiilor din Pantanal (vest), cea mai mare zonă umedă din lume, fenomen cauzat în principal de acţiunea omului.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Mamma Mia!!!