G4Media.ro

Nou scandal de spionaj cu agenți ruși în Bulgaria. Procuratura a descoperit…

sursa foto: Pexels.com

Nou scandal de spionaj cu agenți ruși în Bulgaria. Procuratura a descoperit un spion în Ambasada Rusiei de la Sofia

Procuratura a descoperit un diplomat rus care a strâns secrete de stat în Bulgaria. Vorbim despre primul secretar din Ambasada Rusiei în Bulgaria. Cu toate acestea, procuratura a spus că, în ciuda „existenței unor motive” pentru a fi pus sub acuzare, ancheta împotriva lui a fost suspendată pentru că are imunitate conform Convenției de la Viena, transmite Mediapool, citată de Rador.

Potrivit informaţiilor pe care le deţine Mediapool, diplomatul rus se numeşte Andrei Egorov. MAE bulgar a anunţat că diplomatul rus a părăsit deja Bulgaria.

„Vineri, MAE bulgar a fost sesizat de procuratură cu privire la acţiunile diplomatului rus. Din partea Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională (DANS) s-au primit informaţii suplimentare în acest caz.

Legat de această situaţie, în aceeaşi zi, a avut loc o întâlnire cu ambasadorul rus, la care au fost discutate teme de interes bilateral, inclusiv acest subiect. Întâlnirea a fost constructivă. Partea bulgară a solicitat ca instituţiile ruseşti să îşi retragă angajatul până la sfârşitul zilei de luni”, informează MAE bulgar.

Încă nu au fost date publictăţii comentariile oficiale ale părţii ruse.

În 2018, Bulgaria a refuzat să expulzeze diplomați ruși din cauza atentatului împotriva agentului dublu Serghei Skripal și a fiicei sale, la Londra. Astfel, guvernul lui Boiko Borisov rămâne una dintre excepțiile din UE, care nu a fost de acord cu concluziile serviciilor occidentale legate de faptul că Moscova stă în spatele încercării de otrăvire a lui Skripal.

În toamna aceasta, însă, procuratura a anunţat un succes major, prin „deconspirarea” șefului Asociației „Rusofilii”, Nikolai Malinov, ca spion, cu referire la date cunoscute public din urmă cu 5-6 ani. Premierul Boiko Borisov a descris cazul ca fiind „un scandal de spionaj în ghilimele”.

Informațiile despre diplomatul rus demascat acum vin la câteva zile după întoarcerea actualului procuror general, Sotir Ţaţarov, a adjunctului său, Ivan Geshev, și a șefilor serviciilor speciale din Bulgaria de la Washington.

Vizita a avut loc cu o săptămână înainte de alegerea lui Ivan Geshev în funcția de procuror general, împotriva căruia au protestat cetățeni și susținători ai partidelor de dreapta pro-occidentale.

Anunțul actual al parchetului despre descoperirea spionului din Ambasada Rusiei vine înaintea celui de-al doilea tur la alegerile locale din Sofia, importante pentru GERB, unde guvernanţii se vor baza pe voturile acelorași persoane care au protestat împotriva lui Geshev.

Detalii afacerii de spionaj

Procuratura specializată a primit o informaţie din partea DANS că „un cetăţean străin strânge, în vederea transmiterii unui stat străin, informaţii ce reprezintă secret de stat (art. 104, al. 1 Cod Penal).

Procuratura a anunţat că s-au întreprins acţiuni rapide în anchetă şi „faptele au fost confirmate integral”. S-a stabilit că de fapt din septembrie 2018, de aproape un an deci, un cetățean al Federației Ruse desfășura activități de spionaj. A avut „frecvente întâlniri conspirative cu cetățenii bulgari, inclusiv cu un organ de conducere ce are acces la informaţiile clasificate ale Republicii Bulgaria, UE şi NATO”.

„Obiectivul întâlnirilor a fost obținerea unor asemenea informaţii ce reprezintă secret de stat, în scop de spionaj, inclusiv prin propuneri de avantaje materiale”, precizează procuratura.

Aceasta nu ne spune însă şi numele funcţionarilor bulgari cu care s-a întâlnit diplomatul rus. S-a anunţat că el este prim-secretar al Ambasadei Rusiei la Sofia. Potrivit Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, însă, „agentul diplomatic are imunitate legat de jurisdicţia penală a ţării care îl primeşte”.

Din această cauza, în pofida existenţei datelor pentru a fi acuzat de infracţiune în conformitate cu art. 104. al. 1 din Codul Penal: „cel care oferă sau strânge o informaţie ce reprezintă secret a de stat, pentru a o oferi unui alt stat sau altei organizaţii, este condamnat pentru spionaj, condamnat la privare de libertate de la 10 la 20 de ani, cu închisoare pe viaţă sau cu închisoare pe viaţă fără drept de apel”, procesul penal împotriva lui fiind sistat.

Spionii ruşi în Bulgaria

În toiul scandalului cu șeful rusofililor din Bulgaria, Nikolai Malinov, acuzat de spionaj, fostul minisru bulgar de externe, Solomon Pasi, a comentat că doar în Ambasada Rusiei de la Sofia sunt în jur de 68 de spioni. În afara acesteia sunt câteva sute şi numele lor se ştiu, a spus Solomon Pasi.

Cu toate acestea, contraspionajul bulgar nu a demonstrat până acum rezultate serioase legat de deconspirarea lor. În celelalte state din Europa de Est şi în statele balcanice, izbucnesc periodic asemenea scandaluri, însă nu şi în Bulgaria.
Singurul caz cunoscut public în care Bulgaria a expulzat diplomații ruși a fost din 2001, când Ivan Kostov era prim-ministru. Atunci, trei diplomați ruși, în frunte cu atașatul militar, Victor Lomakin, au trebuit să părăsească țara în urma unui scandal de spionaj foarte mediatizat.

La data de 6 martie 2001, colonelul Yani Yanev, fost şef al Direcţiei pentru Analiză a Serviciului de Informaţii Militare, a fost arestat în faţa uşii Ambasadei Rusiei la Sofia, având asupra sa o geantă plină cu materiale catalogate ‘strict secret’.

Aproape în aceeaşi perioadă, de la Serviciul pentru Informaţii Militare din cadrul Ministerului Apărării a fost arestată şi Liliana Gesheva, şef al Secţiei Secrete a Serviciului de Informaţii Militare. Yanev avea o întâlnire cu ataşatul militar al Rusiei în Bulgaria, Vladimir Lomakin, pentru a îi oferi un rezumat privind situaţia în Balcani, pe care l-a primit de la Liliana Gesheva. Scandalul a dus la rechemarea lui Lomakin, iar Yanev şi Gesheva au fost deferiţi justiţiei.

SURSA: Mediapool/ Rador/ Traducerea: Mirela Petrescu

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. La noi îi monitorizează cineva?

  2. Partidele acelea care insumeaza 2,3,4 procente sunt partide neoliberale,nu de dreapta.In Europa sunt partide de dreapta,de stanga si de centru adica liberale,Toate partidele in Bulgaria sunt prooccidentale,iar mediapool e situl lor al neoliberalilor ca si sega,tv+si pana acum btv.Cand mediile ro spun ca poporul e impotriva puterii prin popor inteleg neoliberalii,sau cand spun ca jurnalistii din bg sunt impotriva se intelege jurnalistii neoliberali.In bg si in Europa sunt 2 tabere politice de o parte conservatorii crestin democratii si nationalistii impotriva socialistilor liberalilor populistilor ecologistilor.E greu sa intelegi toate astea cand tu nu ai daramat neocomunismul si esti ferm convins ca esti la egalitate cu Bulgaria contand pe neoliberalii si socialistii occidentali care mint ca bg si ro sunt egale,ca si mama Franta care face la fel.Si dupa aia te confrunti cu realitatea si in loc sa ti dai seama ca mediile tale romanesti mint,inclusiv situl asta,tu fiindca ele scuipa in psd nu realizezi asta.Si dupa aia te oftici zici ca Bulgaria e ca tine,da n ai curiozitatea sa te uiti pe net cine a fost la putere in Bulgaria in ultimii30 de ani,mai romanule mai