G4Media.ro

Nouă amenințare de la PSD la adresa lui Iohannis: Ne vom consulta…

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Nouă amenințare de la PSD la adresa lui Iohannis: Ne vom consulta cu juriștii pentru a găsi o cale legală ca să stopăm acest abuz / Despre moțiunea de cenzură: Suntem uniți, la votul de miercuri a fost o eroare

PSD anunță, prin vocea purtătorul de cuvânt al partidului, Valeriu Steriu, că vor fi consultări cu juriștii pentru a găsi „o cale legală” ca să stopeze „abuzul” președintelui Klaus Iohannis. Steriu susține că membrii PSD sunt mai uniți decât opoziția și că nu se va repeta „eroarea” de la votul de miercuri din Parlament.

„Președintele Iohannis a încălcat astăzi din nou Constituția, fără să înțeleagă că jocul electoral pe care îl face dăunează românilor. Consecințele deciziilor iresponsabile ale președintelui îi afectează tot pe cetățeni. Noi ne vom consulta cu juriștii pentru a găsi o cale legală ca să stopăm acest abuz. Doamna premier a anunțat că vom merge în Parlament și așa vom face. Cât despre președinte, așa cum blochează activitatea ministerelor, ține ocupată și propria sa catedra de la liceu Brukenthal din Sibiu”, afirmă Valeriu Steriu.

El spune că membrii PSD sunt „mult mai uniți decât opoziția”.

„Ceea ce s-a întâmplat miercuri a fost o eroare pe care ne-am asumat-o și care cu siguranță nu se va mai repeta. Suntem siguri că opoziția nu va asigura numărul suficient de voturi ca moțiunea să treacă. Este clar că nu sunt interesați de această moțiune, altfel de ce nu au acceptat să vină sâmbătă în Parlament și au preferat să amâne?”, afirmă Steriu.

Valeriu Steriu susține că PSD are „semnale de la mai mulți membri din opoziție care sunt îngrijorați de ce se va întâmpla dacă moțiunea va trece: lipsa unui premier, a unui program de guvernare, ca să nu mai vorbim despre alegerile anticipate – toate acestea ar arunca țara în haos”.

Despre Daniel Suciu, propus interimar la Justiție, dar care nu are studii în domeniu, purtătorul de cuvânt al PSD spune că nu este vorba despre o preluare a mandatului pe termen lung, ci doar pentru câteva zile, pentru că propunerile de interimari sunt făcute din rândul membrilor cabinetului, așa cum este și normal, fiind o funcție politică. „Domnul Suciu are foarte multă experiență și poate gestiona acest portofoliu. Pentru sistemul de justiție este nevoie de consilieri și secretari foarte bine pregătiți”, încheie Steriu.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Fă proasta Veorica, tu stii câte abuzuri fac ciumații vostri prin instituțiile statului? Sau vrei să vă dăm pe față si să vi le punem pe facebook să vă vadă toată țara cat de idioti sunteti? Ce figuri ai pe tine! Ia uite la ea, nu stii să vorbești dar faci gura mare. Poate ti-o astupăm cu ceva. Tuto.

  2. Ita na, vor si ei sa fie trendi ca Americanii.

  3. Taceti, naibii de corupti si escroci ce sunteti, voi urmasii pcr-ului! Daca v-ar fi durut undeva intr-adevar de guvernare, ati fi cerut ultimatimativ, sclavului valet aka valer and haita lui de ciumeti sa dea mai repede motivarea deciziei in M.Oficial pentru ca presedintele sa ia la cunostinta pe ce se baza „decizia” minune.
    Peste tot in lume, in justitie dar si in cazuri speciale precum e acesta cu ccr, nu se introdce recurs pana nu este cunoscuta motivatia deciziei instantei, respectiv a curtii .
    valer a tras si el de timp, tot pentru viorica, adica sa inceapa campania electorala inainte de a fi debarcata, pentru ca sa ea sa ramana drept candidatul psd la prezidentiale.
    Galagia asta pe care o face analfabeta viorica este un fel de cotcodacit(gainile dupa ce fac oul, ies afara din cuibar si fac cotcodac, cotcodac, cotcodac), ca sa auda si badea Avasilichii din varful dealului de pe cur matura carpatilor, cum ca ea isi strofoaca creierii lipsa pentru tara.
    Ei bine, cred ca cel mai bine ar fi daca presedintele ar accepta sa revoce si sa semenze decretul de numire a interimarilor, de azi intr-o saptamana, adica Vineri 11 octombrie. a.c.

  4. PSD unit sa distruga Tara.Vedeti judete la stapan , pe PROtv, realitatea crunta unde PSD guverneaza…

  5. Bai postacilor ciumati ! V-a scapat firul acesta?