MApN, reacție după o nouă dezinformare în online privind apărarea spaţiului aerian al României: Gestionarea în comun a spaţiului aerian al ţărilor NATO reprezintă un exemplu concret prin care Alianţa Nord-Atlantică îşi îndeplineşte în mod eficient principala misiune asumată prin Tratatul de la Washington
Ministerul Apărării Naţionale reacționează după apariția unei noi dezinformări cu privire la apărarea spaţiului aerian al României. Este vorba despre o ştire falsă care susţine că România ar urma să cedeze spaţiul aerian şi comanda Armatei Române la NATO.
”Ministerul Apărării Naţionale reiterează faptul că, în ultima vreme, s-au înmulţit acţiunile de dezinformare şi manipulare răspândite în spaţiul public românesc, prin care se încearcă discreditarea acţiunilor de întărire a capacităţii de apărare şi de reacţie în faţa oricăror forme de agresiune luate la nivel naţional ori împreună cu aliaţii din NATO. Este cât se poate de evident că apărarea şi securitatea României nu sunt ameninţate de Aliaţi şi parteneri. Suveranitatea naţională nu este o frază sau un concept speculativ, ci un complex de principii si acţiuni pe care statul român le exercită în mod suveran, atât prin acţiuni naţionale, cât şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, cea mai puternică instituţie politico-militară cu caracter defensiv din istorie”, precizează Inforadar.
Reprezentanţii MApN au adăugat că niciodată România nu a avut garanţii mai puternice pentru suveranitate şi securitatea naţională, la nivelul asigurat de statutul de membru NATO şi a menţionat că că NATO operează ca un instrument de amplificare si protejare a suveranităţii fiecăruia dintre membrii săi, nu doar în domeniul apărării şi securităţii, ci în toate dimensiunile.
”Pe acest fond, revenim cu precizări suplimentare în legătură cu proiectele legislative iniţiate de Ministerul Apărării Naţionale, Legea privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, respectiv Legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român, a căror transmitere către Parlamentul României a fost aprobată de Guvern în şedinţa din 12 decembrie. În plus faţă de dezinformările detectate în spaţiul public şi semnalate în postarea realizată în 13 decembrie, atragem atenţia asupra unei noi încercări de manipulare răspândită în platformele digitale şi de unele publicaţii on-line, prin care se acreditează ideea falsă că prevederile articolului 7 al proiectului Legii privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, prin care se reglementează modul în care, în scopul apărării colective, spaţiul aerian național este integrat în spaţiul aerian al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, ar însemna un act de trădare a intereselor naţionale (!)”, mai scrie platforma Inforadar.
Ministerul Apărării Naţionale explică că o astfel de interpretare este falsă.
„Gestionarea în comun a spaţiului aerian al ţărilor NATO reprezintă un exemplu concret prin care Alianţa Nord-Atlantică îşi îndeplineşte în mod eficient principala misiune asumată prin Tratatul de la Washington, aceea a apărării colective împotriva oricăror ameninţări şi provocări. Spaţiul aerian al ţărilor NATO este gestionat într-o formă integrată, pentru utilizarea cât mai eficientă a capabilităţilor defensive aflate permanent la datorie. Aceste măsuri nu diminuează în niciun fel suveranitatea ţărilor membre asupra propriilor spaţii aeriene”, mai notează Inforadar.
MApN reaminteşte faptul că Forţele Aeriene Române au dislocat de două ori aeronave de luptă şi personal aeronautic în Baza Aeriană Šiauliai, Lituania – în 2007, cu patru aeronave MiG -21 LanceR şi 67 de militari, respectiv în 2023, cu patru F-16 şi 100 de militari, pentru executarea unor misiuni de poliţie aeriană sub comandă NATO.
„Misiunea acestor detaşamente, dislocate prin rotaţie de forţe aeriene ale membrilor NATO, este de apărare a spaţiului aerian al Ţărilor Baltice şi nu afectează suveranitatea acestor ţări.
În mod similar, în România, aliaţii din NATO dislocă prin rotaţie detaşamente de forţe aeriene – cu aeronave de luptă şi tehnică de apărare aeriană sau de radiolocaţie, pentru executarea unor misiuni de poliţie aeriană extinsă sub comandă NATO, care suplimentează misiunile de poliţie aeriană executate de Forţele Aeriene Române, sub comandă naţională”, a mai transmis sursa citată.
Reprezentanţii Ministerului Apărării au mai precizat că în prezent, în Baza 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino”, de la Mihail Kogălniceanu acţionează un detaşament spaniol, format din aproximativ 150 de militari (piloţi şi personal tehnic) şi opt aeronave F-18 Hornet.
„Misiunile acestui detaşament vizează întărirea capacităţii de reacţie în orice situaţie în care s-ar putea manifesta o ameninţare la integritatea spaţiului aerian comun al Alianţei, se execută pe baza unei proceduri de integrare a spaţiilor aeriene naţionale ale ţărilor NATO, care sunt aplicate pe întregul teritoriu comun al NATO şi nu afectează exercitarea suveranităţii fiecăreia dintre ţările NATO asupra propriului spaţiu aerian. În România, dislocarea de detaşamente de forţe aeriene aliate a fost decisă în 2014, la Summit-ul din Ţara Galilor, în urma acţiunilor agresive ale Federaţiei Ruse în Ucraina – soldate cu anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea”, a mai anunţat platforma de ştiri a Ministerului Apărării Naţionale.
MApN mai transmis că astfel de dezinformări şi manipulări constituie încercări de subminare a suveranităţii şi securităţii naţionale.
„Răspândirea unor informaţii false pe acest subiect nu are legătură cu apărarea intereselor naţionale ale României. Încercările de a prezenta măsurile concrete de întărire a capacităţii de apărare a României şi a NATO drept… acte de trădare naţională se înscriu în tiparul campaniilor de dezinformare desfăşurate în spaţiul public din România, inclusiv de actori statali cu o agendă contrară suveranităţii României şi împotriva NATO, prin care se încearcă inducerea unui climat de panică şi de slăbire a încrederii în capacitatea instituţiilor din sistemul naţional de securitate de a-şi îndeplini misiunile constituţionale.
Astfel de dezinformări şi manipulări, prin care este atacat cel mai puternic instrument de garantare a acestora, constituie încercări de subminare a suveranităţii şi securităţii naţionale”, a mai precizat Ministerul Apărării.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii