Noua înarmare din Balcani. Pe cine contează NATO și Rusia în regiune

În Europa de Sud-Est se achiziţionează armament într-un ritm rar întâlnit anterior. Între timp se acutizează tensiunile dintre etniile devenite duşmane. Iar la toate acestea Rusia contribuie din toate puterile, amplificând astfel şi mai mult potenţialul conflict în faţa porţilor UE, scrie Die Welt, citată de Rador.

La 26 iulie România a anunţat că a stopat pe Dunăre un transport de arme din Rusia care se îndrepta în direcţia Serbiei. A fost vorba despre 10 tancuri (Radpanzer) second-hand, dar modernizate de tip BRDM-2, o parte dintr-un pachet cadou neobişnuit destinat Serbiei: 30 de tancuri de luptă de tip T-72 şi 30 vehicule blindate. Un cadou din partea poporului rus pentru cel sârb.

România a stopat transportul prevalându-se de sancţiunile UE împotriva Rusiei din cauza ocupării în 2014 a Peninsulei Crimeii. Drept răspuns, ruşii au transportat tancurile pe calea aerului spre Serbia, survolând spaţiul aerian al Ungariei al cărei premier Viktor Orbán depune eforturi continue pentru menţinerea unor relaţii bune cu preşedintele Vladimir Putin. La rândul său, preşedintele Aleksandar Vucic i-a mulţumit la 29 iulie lui Putin pentru că „a fortificat puterea de luptă a forţelor armate sârbe”.

Vestea aruncă o lumină puternică asupra eforturilor Serbiei de a-şi moderniza forţele armate şi de a-şi construi în paralel o industrie de armament proprie şi eficientă. Acest lucru este exploziv – deoarece Serbia se bazează pe Rusia, o ţară care a demonstrat în Ucraina voinţa de a-şi extinde cu forţa armelor propria sferă de influenţă.

La toate acestea se adaugă faptul că sub dictatorul Slobodan Milosevic, Serbia a dus un război împotriva Croaţiei şi Kosovo, iar în războiul cu Bosnia îi ajuta pe sârbii de acolo. Pe acest fundal sună deosebit de ameninţător anunţul guvernului sârb că în caz de nevoie va ataca Kosovo dacă ţara îşi va face rost de o armată proprie. Înfiinţarea unei armate din Kosovo a fost hotărâtă în decembrie anul trecut de către parlamentul din Pristina şi nu în ultimul rând pentru motivul că Serbia se înarmează.

Este vorba despre o înarmare generală din Europa Centrală şi de Est. În special, noile state membre UE, începând cu Polonia, Ungaria până în Bulgaria, îşi modernizează în ritm razant arsenalul lor îmbătrânit fără speranţă din perioada sovietică. Toate ţările din regiune şi-au propus programe de înarmare pe termen lung care durează, în funcţie de ţară, din 2014 sau 2017 până în 2026 sau chiar 2030.

Aceste ţări sunt în acelaşi timp şi membri NATO. Ele îşi cumpără noile lor arme într-un balans politic fin parţial în SUA, respectiv în UE. În acest sens, Polonia constituie în regiune ţara de categoria grea. Polonia şi-a majorat masiv cheltuielile de înarmare – 10 miliarde în 2017, iar în 2018 chiar 12 miliarde dolari.

Ţara este în acest moment una dintre puţinele ţări membre NATO care îndeplinesc deja cota de două procente din PIB cerută de preşedintele american Donald Trump. Până în 2030 Varşovia intenţionează chiar să depăşească acest procent, trecând la 2,5%, constând mai ales în achiziţionarea unor avioane americane invizibile de tip F35.

Ungaria se gândeşte la achiziţionarea de avioane de tip F35 şi îşi va majora anul viitor puternic bugetul militar cu 20 de procente. Sunt preferate şi tancurile germane Leopard şi elicopterele de luptă Airbus. România şi-a majorat de asemenea masiv cheltuielile pentru înarmare: doar în 2017 şi-a dublat cheltuielile sale militare de la două la patru miliarde de dolari, iar Croaţia intenţionează să cumpere cât mai rapid avioane americane de luptă F-16, pentru a-şi înlocui vechile MiG-uri.

Toate acestea înseamnă o întărire a NATO în regiune şi nu constituie o surpriză că Rusia se împotriveşte. În timp ce NATO mizează în fosta Iugoslavie înainte de toate pe Albania, Kosovo şi Croaţia, Rusia se concentrează asupra Serbiei şi Republika Srpska din Bosnia. SUA deţin una din cele mai mari baze militare în Kosovo – Camp Bondsteel, iar Rusia vrea să construiască o bază militară în republica sârbă din Bosnia.

Întrucât sârbii sunt mai slabi din punct de vedere economic decât statele membre UE din zonă, Moscova le dăruieşte arme: Serbia a primit pe lângă tancurile menţionate şase avioane de luptă de tip MiG 29, iar Belarus a suplimentat cu alte opt. Ultima livrare a avut loc în februarie anul acesta. Deci Serbia deţine – în momentul în care se va fi încheiat modernizarea avioanelor – cea mai puternică forţă aeriană din regiune.

Deşi avioanele şi tancurile sunt un cadou, costă totuşi bani: potrivit relatărilor presei, Belgradul trebuie să plătească doar pentru modernizarea avioanelor 185 de milioane de dolari. Urmează sisteme antiaeriene de tip BUK 2 şi BUK 3.
Dintre ţările fostei Iugoslavii Serbia alocă cei mai mulţi bani pentru achiziţie de armament – în 2017, suma a fost de 731 milioane dolari. Pe locul următor se află Albania cu 168 de milioane de dolari. Dacă se adaugă aici şi planurile Kosovo de a aloca anul viitor 98 de milioane de dolari, factorul albanez va atârna greu în balanţa echilibrului balcanic.

Noua înarmare generează dezbateri politice. Albania şi Kosovo au încheiat o uniune vamală şi cresc împreună din punct de vedere economic. Serbia priveşte acest lucru drept o tentativă de a crea o „Albanie Mare” – o noţiune cu care guvernului albanez îi place să provoace.

Mai există însă ideea preşedintelui sârb şi a celui albanez privind soluţionarea politică a problemei Kosovo prin intermediul unui schimb de teritorii. Însă acest pas ar putea provoca un efect domino, cum ar fi un clivaj al Bosniei cu anexarea regiunilor sale croate şi sârbe la ţările mamă respective. Sau chiar şi la o separare a Macedoniei, unde trăiesc şi mulţi albanezi.

Tocmai aceste idei ascund în ele mult potenţial de conflict, iar UE încearcă tocmai de aceea să atenueze această divergenţă. La momentul actual, subiectul nu se mai află pe ordinea de zi. SUA par să fie deschise pentru un schimb de teritoriu dacă astfel se câştigă o stabilitate de durată. Problema nu a fost încă abandonată.
Un lucru este însă sigur: cu cât se înarmează mai mult toţi participanţii, cu atât mai periculoase vor deveni conflictele politice din regiune.

Sursa: Die Welt/ Rador/ Traducerea: Imola Stănescu