G4Media.ro

Nouă intervenţii ale jandarmilor din Harghita, în această săptămână, pentru alungarea urşilor…

Sursa foto: ISU Bistrița Năsăud

Nouă intervenţii ale jandarmilor din Harghita, în această săptămână, pentru alungarea urşilor ajunşi în zonele locuite

Jandarmii harghiteni au intervenit, în această săptămână, în nouă cazuri în care a fost semnalată prezenţa urşilor în zona mai multor localităţi din judeţ, relatează Agerpres.

Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Harghita, plt adj şef Gheorghe Suciu, prezenţa animalelor a fost semnalată, la numărul de urgenţă 112,în apropierea a şase localităţi, respectiv satul Liban, comuna Suseni, satul Poloniţa, comuna Feliceni, satul Şiclod, comuna Atid, comuna Sărmaş, oraşul Bălan şi municipiul Miercurea-Ciuc.

Prima intervenţie a avut loc în cursul serii de luni, când un bărbat din satul Liban a cerut ajutorul, anunţând că un urs i-a omorât o vacă. Echipa de intervenţie sosită la faţa locului a confirmat prezenţa animalului sălbatic şi l-a alungat înspre pădure.

În ziua de miercuri, 5 aprilie au mai fost înregistrate două apeluri, făcute din comuna Sărmaş, care semnalau prezenţa unui urs în localitate. Echipajul de jandarmi sosit la faţa locului nu a găsit animalul la locurile unde a fost semnalat, de fiecare dată acesta retrăgându-se singur în pădure.

Tot miercuri, un apel de la Şiclod anunţa producerea unor pagube de către un urs, dar nu a fost nevoie de intervenţia efectivă a echipei constituită conform legii, întrucât animalul a părăsit singur zona unde fusese semnalat.

În cursul zilei de joi, 6 aprilie, au fost primite, la numărul 112, două apeluri din oraşul Bălan şi un apel din municipiul Miercurea-Ciuc.

În cazul primului apel de la Bălan, un echipaj de poliţie a alungat animalul înspre pădure, iar în cazul celor de-al doilea apel s-a constituit echipa de intervenţie, fără a fi însă nevoie de intervenţia acesteia, ursul plecând singur în pădure.

Apelul din municipiul Miercurea Ciuc a fost făcut de către o femeie care anunţat prezenţa unui urs în apropierea izvorului de apă minerală din cartierul Şumuleu. Echipajul de jandarmi trimis imediat, a alungat ursul înspre pădure.

De asemenea, au existat situaţii în care „apelantul a sunat la 112, fără ca animalul sălbatic să mai fie prezent în zonă, ori acesta se afla în traversarea unui drum mărginit de pădure, apelantul aflându-se în trecere”.

„Din cele relatate de către jandarmii care au intervenit la toate cazurile, locurile unde au fost semnalate animalele sălbatice se află în apropierea unor zone împădurite. Pe timpul intervenţiilor nu au fost înregistrate alte incidente”, se arată în informarea trimisă AGERPRES de purtătorul de cuvânt al IJJ Harghita.

Sursa citată a mai precizat că, de la începutul anului, la Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita au fost înregistrate 29 apeluri prin care se anunţa prezenţa unor urşi în apropierea zonelor locuite, cu zece mai multe comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Jandarmii le reamintesc oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Zonele locuite au ajuns la urși!

  2. Kerestoy Gaterszag SRL. Falanga Forestiero-economica din HarCov a adus ursii la Oras, exact cum Ceausescu a adus agricultorii la Oras. Ce a urmat ? stie toata lumea.