G4Media.ro

Nouă morţi în Vietnam în distrugerile provocate de taifunul Yagi

sursa foto: captura video

Nouă morţi în Vietnam în distrugerile provocate de taifunul Yagi

Taifunul Yagi a lovit puternic Vietnamul, scufundând ambarcaţiuni şi provocând alunecări de teren şi alte distrugeri soldate, conform unui bilanţ publicat duminică, cu 9 morţi, transmite AFP, citată de Agerpres.

O familie de patru persoane a fost ucisă de o alunecare de teren produsă în provincia montană Hoa Binh, în nordul Vietnamului, în noaptea de sâmbătă spre duminică, conform presei vietnameze. Alunecarea de teren s-a produs după mai multe ore de ploi puternice aduse de taifun. Un versant al unui deal s-a prăbuşit acoperind o gospodărie, conform VNExpress care citează autorităţile locale.

Proprietarul gospodăriei, în vârstă de 51 de ani, a reuşit să scape însă soţia sa, fiica şi cei doi nepoţi au fost îngropaţi de alunecarea de teren iar trupurile lor au fost găsite la puţin timp după aceea.

Yagi a lovit nordul Vietnamului sâmbătă, cu vânturi ce au atins 149 km/h.

Patru persoane au murit sâmbătă după ce acoperişurile locuinţelor au fost luate de vânt, conform autorităţilor pentru situaţii de urgenţă.

În provincia Hai Duong un bărbat a murit vineri după prăbuşirea unui arbore din cauza vântului puternic.

Mai multe cartiere din oraşul port Haiphong se aflau duminică sub jumătate de metru de apă, înregistrându-se şi pene de curent electric după ce infrastructura energetică a fost afectată, conform AFP.

În portul Ha Long, sit aflat în patrimoniul mondial al UNESCO, pescarii erau şocaţi de amploarea distrugerilor produse de taifun duminică dimineaţa. În această zonă cel puţin 23 de vase şi ambarcaţiuni au fost scufundate sau au suferit distrugeri.

Proprietarul unui vas turistic, Pham Van Thanh, 51 ani, a explicat că echipajul ambarcaţiunii sale a rămas la bord în cursul nopţii. „Vântul ne împingea din spate, cu o forţă atât de mare încât nicio ambarcaţiune nu a putut rezista”, a declarat el pentru AFP. „Prima s-a scufundat. Apoi şi altele, una după alta (…) Sunt marinar de peste 20 de ani şi nu am văzut niciodată un taifun atât de puternic şi de violent”, a adăugat el.

Înainte de a lovi Vietnamul taifunul Yagi a traversat sudul Chinei şi Filipinele, unde s-a soldat cu cel puţin 24 de morţi şi zeci de răniţi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...