Nouă mutare a Cehiei în disputa cu Rusia: Guvernul ceh a cerut autorităților ruse să-şi reducă masiv personalul de la ambasada din Praga
Republica Cehă a dispus joi ca Rusia să-şi reducă masiv numărul diplomaţilor de la ambasada din Praga pentru a fi la nivelul numărului diplomaţilor cehi de la Moscova, a anunţat joi noul ministru ceh de externe Jakub Kulhanek, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
Rusia va avea la dispoziţie perioada până la finalul lunii mai pentru a se conforma acestei cereri.
Premierul ceh Andrej Babis a anunţat sâmbătă că Republica Cehă va expulza 18 membri ai ambasadei Rusiei la Praga ca urmare a suspiciunii că serviciile secrete ruse au fost implicate în explozia de la un depozit de muniţii din 2014.
Pe 16 octombrie 2014, mai multe deflagraţii au avut loc într-un depozit de muniţii din Vrbetice, la circa 250 kilometri sud-est de Praga. Exploziile au cauzat moartea a doi angajaţi ai unei companii private care închiriase depozitul de la o firmă de stat.
Sursa foto: Ministerul Ceh de Externe / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii