Noua propunere de impozitare a bacșișului: Principalele probleme în implementare (studiu Deloitte)
Un studiu Deloitte legat de propunerea Ministerului Finanțelor pentru fiscalizarea bacșișului în restaurante și baruri arată că inițiativa legislativă nu furnizează nici un detaliu privind diferitele tipuri de impozitare existente la nivelul firmelor vizate, ceea ce poate duce la apariția unor dificultăți în implementarea măsurii.
Astfel, dacă în cazul contribuabililor plătitori de impozit pe profit, efectul impozitării veniturilor din bacșiș va fi anulat prin deducerea cheltuielilor cu plata sumelor către angajați, situația se schimbă în cazul principalilor jucători vizați de această măsură, cei care aplică impozitul specific pentru activități HoReCa, precum și în cazul microîntreprinderilor, arată Deloitte.
Pentru angajatorii din domeniul HoReCa ce calculează și plătesc impozitul specific pentru această industrie, menționarea bacșișului pe bon ar putea genera obligații fiscale suplimentare. Mai precis, venitul generat de încasarea bacșișului va trebui reflectat separat în contabilitate și va reprezenta un venit din alte activități (altele față de cele specifice HoReCa), fiind astfel impozitat pe baza regulilor privind impozitul pe profit.
Totuși, nu este clar modul în care ar fi clasificate cheltuielile generate de repartizarea bacșișului către angajați, respectiv dacă acestea vor reprezenta de asemenea cheltuieli pentru alte activități (anulându-se astfel impactul fiscal) sau cheltuieli aferente activității de bază (HoReCa), arată studiul Deloitte.
Pentru microîntreprinderi, aceste sume suplimentare vor conduce la mărirea bazei impozabile, ele fiind incluse în totalul veniturilor obținute, fără posibilitatea deducerii cheltuielilor aferente. Această situație ar putea fi evitată prin introducerea în legislația fiscală a unei scutiri pentru aceste tipuri de venituri.
În ceea ce privește avantajele unei asemenea reglementări, Deloitte arată că ar duce la venituri declarate mai mari la nivelul celor care lucrează în sectorul HoReCa, facilitând astfel, spre exemplu, obținerea unui credit bancar.
De asemenea, vor crește veniturile încasate la bugetul de stat. Probabil cea mai avantajată parte ar fi statul, sumele din bacșiș fiind estimate a fi de ordinul milioanelor de euro, potrivit studiului.
Reamintim că Ministerul Finanțelor Publice a publucat un proiect de modificare a OUG nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, proiect care introduce noi reglementări legate de fiscalizarea sumelor provenind din bacșiș.
Noul proiect legislativ definește bacșișul ca fiind orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus față de valoarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, fiind aplicabil operatorilor economici care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN 5610 – Restaurante și 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor.
Pentru ceilalți operatori economici, ce nu se încadrează în categoriile menționate mai sus, textul de lege lasă la latitudinea acestora posibilitatea evidențierii bacșișului pe bonul fiscal și implicit a aplicării prevederilor legislative aferente.
Bacșișul ar urma să fie inclus pe bonul fiscal, indiferent de modalitatea de încasare a acestuia. Astfel, potrivit prezentului text de lege, clienții pot achita bacșișul și prin intermediul cardului. Proiectul permite posibilitatea includerii bacșișului pe același bon fiscal cu bunurile livrate sau serviciile prestate. Mai mult, clientului îi va fi înmânată în prealabil o notă de plată prin care va avea libertatea de a alege nivelul bacșișului oferit, acesta fiind cuprins între 0% și 15% din valoarea consumației.
Foto: Pexels.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii