Nouă răniți, printre care o fată de 13 ani, în accidentul în care un microbuz a fost lovit de tren
Nouă persoane au fost rănite în accidentul produs, luni, la o trecere la nivel cu calea ferată din localitatea Urişor, între un microbuz şi un tren Regio care circula pe relaţia Baia Mare – Cluj-Napoca, potrivit datelor comunicate AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, Alexandra Luca.
Printre victime se află şi o fetiţă de 13 ani, care a fost preluată de un elicopter SMURD şi transportată la Cluj.
„În microbuz se aflau zece persoane – nouă pasageri şi şoferul. Au fost transportate, în vederea îngrijirilor medicale, nouă persoane, toate pasageri în mijlocul de transport persoane. Una dintre acestea a fost transportată cu elicopterul SMURD. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat reprezentanta IPJ.
Şoferul microbuzului este singurul din autoutilitară care a scăpat nevătămat în urma acestui accident feroviar, produs la intersecţia căii ferate cu drumul comunal 3 Urişor-Dej.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Din primele informaţii, microbuzul implicat în accident ar fi înmatriculat în judeţul Botoşani.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj a activat planul roşu de intervenţie şi a anunţat că, dintre cei răniţi, doi sunt în stare mai gravă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii