G4Media.ro

Nouă rundă de negocieri PNL – PSD / Condițiile liberalilor pentru creșterea…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Nouă rundă de negocieri PNL – PSD / Condițiile liberalilor pentru creșterea pensiilor și alocațiilor

UPDATE, ora 13

Noua rundă de negocieri PNL-PSD urmează să se desfășoare de la ora 13, la Parlament, iar întâlnirea ar trebui să stabilească un consens cu privire la mărirea pensiilor și alocațiilor.

Social-democrații insistă pentru dublarea alocațiilor și mărirea pensiilor cu mai mult de 7%, însă liberalii propun variante alternative, susțin surse politice.

Florin Cîțu merge la negocieri cu propunerea de a lega creșterea de salarii de performanță. Conform surselor noastre liberalii ar de acord cu creșterea pensiilor cu mai mult de 7%, dacă se ajunge prin formula și reforma sistemului de pensii, pentru ca acesta să fie sustenabil.

Premierul demis susține că dacă pensiile ar crește cu 10-11 procente, impactul bugetar ar fi de 10 miliarde de lei.

Pentru alocații Cîțu preferă un sistem de deductibilități. Dacă social-democrații vor dublarea alocațiilor, liberalii răspuns cu un nou sistem de acordare a acestora. Astfel, alocațiile ar urma să fie într-un cuantum corelat cu impozitul pe pe venit și numărul de copii. Dacă într-o familie există un singur copil, se va stabili o reducere de la impozitul pe venit, iar acolo unde sunt doi sau mai mulți copii, procentul de reducere al impozitului urmând să crească.

UPDATE, ora 12

Liderii PSD și PNL, Marcel CIolacu și Florin Cîțu au ajuns la sediile partidelor și au vorbit despre continuarea negocierilor pentru formarea noului guvern.

Marcel Ciolacu a fost extrem de expeditiv, spunând doar că a venit pentru a se lămuri cu privire la divergențele apărute în negocierile avute în zilele precedente. ”Mă întâlnesc cu colegii mei să vedem ce divergențe sunt”, a spus Ciolacu în timp ce intra în sediul PSD.

Florin Cîțu a declarat la rândul său, în momentul sosirii la sediul PNL că problemele punctuale apărute în negocieri pot fi trecute. ”Vom negocia pe acele capitole unde nu am găsit soluții până acum”, a explicat liderul liberal.

Articolul inițial:

Sâmbătă, liderii PNL și PSD se întâlnesc pentru o nouă rundă de negocieri pentru formarea unui nou guvern. Înainte de întâlnirea dintre echipele de negociatori, conducerile PNL și PSD s-au Întâlnit la sediile de partid, pentru a pregăti punctele de negociere, relatează Digi24.

Este de așteptat ca în cadrul acestei întâlniri să se discute și modalitatea în care va fi propus viitorul premier. Surse politice spun că există două variante, fie să se stabilească un nume, în urma negocierile tripartite dintre PNL, PSD și UDMR, iar varianta finală să fie prezentată președintelui Klaus Iohannis, fie ca individual, fiecare partid să propună un nume, iar președintele să aleagă un premier pe care să-l desemneze să formeze noul Executiv.

G4Media a relatat că PNL și PSD au bătut palma până în acest moment pe domeniile Sănătate, Fonduri Europene, Apărare, Interne și Externe.

Neînțelegeri au apărut în cazul Justiției, Finanțelor, Agriculturii și Muncii, acolo unde echipele de negociere liberală și social-democrată urmează să mai aibă discuții.

Reamintim că miercuri și joi cele două partide au purtat negocieri pe fiecare domeniu, pentru un posibil viitor program de guvernare, în cazul unei alianțe între PSD și PNL.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Citește și:

Cine pierde și cine câștigă dintr-o alianță PNL – PSD

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

24 comentarii

  1. Cel mai probabil vor vorbi despre suspendarea lui Iohannis.
    Ca doar stim ca nu-i suporta pe cei de la PSD.

    • România are nevoie de stabilitate, cum zicea preşedintele. De aceea, e de preferat conducerea guvernului prin rotaţie. Întâi UDMR ca partid imparţial, apoi PSD, iar PNL-Cîţu din 2025, după alegeri!

    • 10% din PIB e risipa anuala din bugetele institutiilor publice, bugete care le sunt alocate pe considerente istorice neverificate de nimeni.
      Nici ei nu stiu ce angajati cu contract au si ce sume transfera contabilii in ce conturi.
      Trezoreria e prima gaura a romaniei, apoi cuțu

    • @Camelian
      Presupunem ca alegeri nu mai sunt necesare, o data ce am hotarat de acum cine e prim ministru in 2025.
      Nu m-as mira ca, printr-o mobilizare si organizare exemplara a psd, cu sprijinul (a se citi complicitatea) pnl si udmr sa treaca prin referendum o modificare a Constitutiei in acest sens…
      Poate un copy-paste pe constitutia din 1965? sau una dintre reviziile pana in 1989? Ca alea au asigurat stabilitatea la guvernare 100% (ma rog, pana s-a ales praful si pulberea … plus sange pe asfalt)

    • Mamaaaa, la negocierile cu USR nu au stat atata. Aici vor sa fie ca lumea intelesi sa nu fie probleme. Deja se vede ca e match made in Heaven.

      Un circ si teatru gratuit 1 an.

  2. Pregătesc jaful ca pe timpul USL.
    USL 2 de la Ponta-Crinuț la Catu-Ciolacu.
    E reluarea USL-ismului,un fel de PSD-IM, PSD-im,PNL-im vă fu……..em și vă furăm de vă nenorocim.
    CORUPEM și HOȚIM,pentru că altfel nu știm.
    Noi nimic nu pățim Justiția o jumulim.

  3. Cu asimilarea PMP, (PD) implozia este asigurata in max 5 luni!Pe unde au trecut au desertificat tot, de la flota la ANRP si structurile de cercetare penala din politie.

  4. Toti au acelasi scop, crima, talharie si hotie sau razboi si anarhie!

  5. Fiecare partid participant la intelegerea guvernamentala va desemna pe seful partidului ca posibil premier desemnat .Presedintele va numi , in cazul in care cei trei doresc o impartire a mandatului si ordinea numirii este Citu , Ciolacu si Kelemen .Este posibil ca ultimul nominalizat sa decida sa renunte in favoarea premierului PNL.

  6. peeeseeedeee calculeaza cam câtă muhee or să-și ia in useleul ăsta de la pnl+iohanis,
    cam 10 tonă la hectar zic eu, de vreo zece ori mai multă decât a luat useriștii

    peeeneelee calculează cam câți câțiști mai ramân până la primăvară daca nu fuzioneaza rapid cu oricine, pun pariu că ar fuziona pe tendința asta spre desființare chiar și cu hauriștii

    • pai, ce sa fie?
      peeeneeeleee nu mai e in pozitia sa dea muhee la peeeeseeeedeee.
      Nu i-a placut sa fie luat la intrebari de usr ? acum o sa fie luat la ranga de psd.
      Si ranga psd-ului e, de departe mai mare decat a usr-ului.
      Luati cu mujdei sa dispara gustul de …

  7. O postare a plavanului uituc si ipocrit din turul 2 al alegerilor pt presedintie in care acest excroc desfiinta mafia ciuma rosie se viralizeaza zilele astea pe internet-mii de comentarii furioase si critici din partea romanilor la adresa tradatorului prefacut,parsiv si ticalos-sursa aktual24

    • e veche suntem in alta situatie prostea .

    • ai scos de la natftalina zicerea fraierisimo .

    • „s” are dreptate, acum suntem in altă situație, in sensul că Voluptuța, verișoara lui nea Alifie, la vremea aceea avea pe cine să mângăie pe genunchi la Târgsor și nici nu-i trecea prin scăfârlie gândul că in nici 2 ani de zile ar putea avea șansa să mângăie genunchii Primei Doamne a României…

    • Voi chiar vă imaginați că sub Puie Monta ar fi fost mai bine? Cine-ar fi crezut că neamțul e mai mincinos ca un țigan? La cine a ajuns în turul 2, am avut de ales între două rele, am ales răul care părea mai mic.

      Corect este escroc, apropo.

  8. Pentru cunoscatori

    „Sub un scrutin senin
    De absente plin
    Praduitorii tarii sporesc

    Trandafiirii
    Si lalelele
    Impreuna acum infloresc

    PNL si PSD
    Isi dau mana peste tara
    Si-n avantul inserarii
    Praduiesc plaiul lor minunat”

  9. Zombiliticul deraiat total negociaza azi cu PeSeDeii carora uite ce le spunea in 23.12.2020, la Investirea in Parlament a Guvenului zombilitic:
    AGERPRES: „Premierul desemnat, Florin Cîţu, le-a reproşat miercuri parlamentarilor social-democraţi că au „tupeu” să le vorbească românilor, după ce Guvernul Grindeanu a adoptat Ordonanţa 13, iar facturile şi concediile medicale nu au fost plătite la timp.
    „Nu e aşa că sunteţi terminaţi că sunt aici? Nu e aşa? Sunteţi speriaţi. Ce vă mai sperie o guvernare Cîţu… Nu e aşa? Asta e, nu? Am văzut multe în Parlament în ultimii patru ani de zile, dar tupeu la limita nesimţirii cum am văzut astăzi, mai rar. Auzi tupeu! După câteva zile după ce ai fost învestit să vii cu Ordonanţa 13, să scoţi sute de mii de oameni în stradă, să ai tupeu să vii astăzi în Parlamentul României! Să te dea jos propriul partid, să te arunce la gunoi pentru că eşti incompetent. Te dă la gunoi propriul partid şi tu să vii astăzi, să ai tupeu să le vorbeşti românilor… Ai stat vreodată, domnule senator, să asculţi românii? Pe cei 600.000 de români pe care i-ai scos în stradă, în iarnă, cu Ordonanţa 13, să îl salvezi pe Dragnea? Niciodată nu i-ai ascultat. Pe cine ai chemat lângă dumneata să te ajute în Guvern? Pe Ponta? Prietenul tău Ponta? Voi doi v-aţi încuiat în Guvern, atât de mult te interesa acea funcţie”, a spus Cîţu, în plenul reunit al Parlamentului.
    https://www.agerpres.ro/politica/2020/12/23/video-investitura-guvern-florin-citu-tupeu-la-limita-nesimtirii-cum-am-vazut-astazi-mai-rar–633157

    Azi, zombie negociaza cu cei care au Adpotat OUG 13…fara pic de rusine!
    „Tarisoara” trebuie „salvata” dupa ce au zombie si dl Haos dus-o in nici 10 luni aproape in faliment…

  10. Asociatiile civice Coruptia ucide,Funky citizenes dar si alte multe asociatii civice din tara indeamna toti romanii onesti,cinstiti care lupta impotriva coruptilor si talharilor neamului sa iasa masiv in strada,protestele vor reîncepe,nu va lasati intimidati si manipulati de impostori si manipulatoriii mafiei care va descurajeaza,mastile pe gura si iesit xu mic cu mare in toata tara impotriva Mafiei Cartel Media si a organizatiilor mafiote psd pnl udmr care au phs mana pe putere in 89 ca sa jefuiasca si devalizeze Romania,iesiti orice ar fi indiferent de pandemie,viitorul copiilor,nepotilor,stranepotilor este in mare pericol-jos mafia comunistoido mafiota USL 2,alungati cu pietre

  11. Negocieri între ciuma rosie si holera galbena care sa fie mireasa dupa nunta sa dispara cu darul😀😀😀