G4Media.ro

Noua șefă a Departamentului american al Comerțului promite să fie „agresivă” față…

Noua șefă a Departamentului american al Comerțului promite să fie „agresivă” față de China

Noua şefă a Departamentului american al Comerţului, Gina Raimondo, care era audiată marţi în Senat în vederea confirmării sale, şi-a făcut cunoscută intenţia de a rămâne fermă şi chiar „agresivă” faţă de China, deplorând practicile comerciale neloiale ale gigantului asiatic, relatează AFP, citată de Agerpres.

Gina Raimondo, prima femeie guvernator al statului Rhode Island, a declarat că China a avut „clar un comportament anticoncurenţial”, citând dumpingul din sectorul oţelului şi aluminiului, „care a adus prejudicii muncitorilor americani”.

„În consecinţă, dacă sunt confirmată, prevăd că voi fi foarte agresivă, că îi voi ajuta pe americani să lupte împotriva practicilor neloiale ale Chinei”, a adăugat ea.

Cu toate acestea, ea şi-a asumat poziţia preşedintelui Joe Biden asupra faptului că Statele Unite nu trebuie să lupte singure şi se vor consulta cu aliaţii lor pentru a restabili un comerţ echitabil cu Beijingul.

În timp ce numeroşi congresmeni republicani şi democraţi au semnalat că unele companii chineze reprezintă un risc pentru securitatea naţională, Gina Raimondo nu s-a angajat, totuşi, să menţină gigantul Huawei sau alte companii chineze pe lista neagră economică a SUA.

Ea a promis că va utiliza puterile Departamentului Comerţului „pentru a-i proteja pe americani şi reţeaua noastră împotriva interferenţelor chineze”, adăugând: „fie Huawei, ZTE sau orice altă companie”.

Sub administraţia Trump, Departamentul Comerţului, condus de Wilbur Ross, şi-a folosit pe scară largă prerogativele pentru a lupta împotriva companiilor tehnologice chineze, suspectate de spionaj industrial ori de compromiterea securităţii naţionale a SUA.

El a extins astfel lista companiilor care nu pot face tranzacţii cu firme americane fără o licenţă prealabilă.

Zeci de companii au fost adăugate pe lista Departamentului Comerţului, inclusiv giganţi din telecomunicaţii ca Huawei şi ZTE.

În decembrie, cu câteva săptămâni înainte de plecarea sa, administraţia Trump a adăugat principalul fabricant chinez de cipuri, Semiconductor Manufacturing International Corporation (SMIC), limitând accesul companiei la tehnologiile americane de ultimă generaţie din cauza presupuselor sale legături cu armata chineză.

sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Până la urmă, o societate ierarhizată nu este posibilă decât bazându-se pe sărăcie şi ignoranţă,
    întoarcerea la un trecut agricol, aşa cum propovăduiau gânditori de la începutul secolului XX, nu era o soluţie realizabilă, atât pentru că venea în conflict cu tendinţa către mecanizare, devenită cvasi-instinctivă în toată lumea, cât şi pentru că o ţară nedezvoltată din punct de vedere industrial rămânea, militar vorbind, neajutorată şi descoperită în faţa dominaţiei directe sau indirecte a rivalilor mai avansaţi.
    Nici soluţia de a ţine masele în stare de sărăcie prin restrângerea producţiei de mărfuri nu a fost satisfăcătoare. Acest lucru s-a petrecut pe scară largă în timpul ultimei faze a capitalismului, în linii mari între anii 1920 şi 1940. Economia multor ţări a fost lăsată să stagneze, pământul a fost lăsat să se sălbăticească, fondurile fixe nu au mai fost reînnoite, secţiuni mari ale populaţiei au fost împiedicate să muncească şi întreţinute de Stat prin ajutorul de şomaj. Dar şi această situaţie pe de o parte a atras după sine slăbirea capacităţii de luptă, iar pe de altă parte, cum privaţiunile pe care le menţinea erau vizibil ne-necesare, a făcut inevitabilă fortificarea opoziţiei.
    Problema era aşadar, următoarea: cum să faci, ca maşinăria industriei să funcţioneze, fără a spori avuţia reală a omenirii, adică mărfurile sa fie produse, dar să nu fie circulate. în practică, singura modalitate de a atinge acest dublu scop a fost menţinerea neîntreruptă a stării de război. Esenţa războiului constă în distrugere – nu neapărat de vieţi omeneşti, ci a produselor muncii omului. Războiul este o modalitate unanim acceptată de a zdrobi în bucăţi, de a răspândi în stratosfera sau de a scufunda In adâncurile oceanului acele produse care ar putea fi, altminteri, folosita pentru a dărui maselor prea mult confort si, în ultimă instanţă, prea multă inteligenţă.
    Chiar şi atunci când armele destinate războiului nu sunt distruse, simpla lor producere rămâne o modalităţi convenabilă de a cheltui forţa de muncă fără a fabrica nimic ce s-ar putea consuma. O Fortăreaţă Plutitoare, de exemplu, are înglobat în ea un volum de muncă suficient construirii mai multor sute de cargouri, în cele din urmă, este dată la o parte ca fiind învechită, fără să fi adus cuiva, vreodată, vreun câştig material şi apoi, irosindu-se alt volum imens de muncă, se construieşte o nouă Fortăreaţă Plutitoare, în principiu, efortul de război este în aşa fel calculat, încât să înghită orice surplus care ar putea rămâne după satisfacerea minimelor nevoi ale populaţiei.
    De fapt, nevoile populaţiei sunt întotdeauna subestimate, având ca rezultat lipsa cronică a cel puţin jumătate din cele necesare vieţii; dar acest lucru este socotit un avantaj. Este perfect deliberată politica de a menţine chiar şi categoriile favorizate la limita greutăţilor, deoarece o stare generală de lipsuri face să sporească importanţa micilor privilegii, amplificând astfel deosebirile dintre o categorie şi alta. După criteriile începutului de secol XX, până şi un membru al Partidului Interior duce o viaţă austeră şi trudită, şi totuşi, micile comodităţi de care se bucură – apartamentul spaţios şi bine împărţit, stofa mai bună a hainelor, mâncarea, băutura şi ţigările de calitate mai bună, cei doi-trei servitori, maşina sau elicopterul personal – toate acestea îl plasează într-o lume diferită de cea a membrilor Partidului Exterior, pe când aceştia beneficiază de avantaje sunt ilare faţă de masele subjugate pe care le numim „proli”.
    Atmosfera socială este aceea a unui oraş asediat, în care faptul de a avea sau de a nu avea o naică de carne de cal face diferenţa între bogăţie Şi sărăcie. Si, totodată, conştiinţa de a fi în stare de război si, deci, în continuu pericol, face ca încredinţarea întregii puteri mici caste să pară condiţia firească şi inevitabilă a supravieţuirii. Războiul, aşa cum se va vedea în continuare, nu numai că săvârşeşte distrugerea necesară, dar o săvârşeşte într-o manieră acceptabilă din punct de vedere psihologic.
    Desigur, în principiu ar fi foarte simplu să se cheltuiască surplusul de forţă de muncă al omenirii construind temple şi piramide, săpând găuri în pământ şi astupându-le apoi la loc, sau chiar producând mari cantităţi de bunuri şi dându-le apoi foc. Dar o asemenea abordare a problemei ar asigura numai latura economică, nu şi pe cea emoţională necesară unei societăţi ierarhizate.
    Ceea ce importă, aici, nu este starea de spirit a maselor, a căror atitudine nici nu contează, atâta vreme cât muncesc fără întrerupere, ci starea de spirit a Partidului însuşi. Până şi celui mai umil membru al Partidului i se cere să fie competent, sârguincios şi chiar şi inteligent într-o mică măsură, dar la fel de necesar este ca el să fie un fanatic, un credul şi un ignorant, ale cărui stări de spirit precumpănitoare să fie teama, ura, adoraţia şi triumful orgiastic.
    Cu alte cuvinte, este necesar ca mentalitatea lui să fie aceea potrivită stării de război. Nu contează dacă războiul are, într-adevăr, loc, nici dacă se desfăşoară bine sau rău, din moment ce nu poate fi vorba de o victorie decisivă. Nu trebuie decât să existe starea de război.