Noua stagiune de teatru de la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București/ Teatru contemporan, comedii dulci-amare și spectacole–manifest
De la texte provocatoare, la piese multipremiate, proiecte cu mesaj social sau dramaturgie contemporană europeană, stagiunea de teatru de la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București prezintă în perioada septembrie – decembrie 2024 o nouă serie de spectacole marca ARCUB sau realizate în parteneriat cu Asociația Arte dell’ Anima și Compania de teatru independent RESPIRO Comp, scrie portalul ZilesiNopti.ro.
Stagiunea teatrală de la ARCUB se deschide luni, 16 septembrie, ora 19:00, cu premiera spectacolului „Showcase”, o producție din cadrul proiectului „Let’s Laugh”, inițiat de Asociația Arte dell’Anima. Montarea prezintă iubitorilor de teatru o poveste dramatică în care adevărul și ficțiunea se îmbină, iar succesiunea de monologuri este transpusă, cu ironie, în exerciții de sinceritate și emoție.
Coordonat regizoral de Radu Iacoban, cu o distribuție formată din: Réka Kovács, Daniel Popa, Daria Pentelie, Tiberiu Hărșan, Cezara Petredeanu, Una Toma, spectacolul promite publicului o experiență teatrală puternică, menită să provoace râsul, dar și reflecția. O a doua reprezentație a aceluiași spectacol va avea loc în data de 7 octombrie, ora 19:00, la Sala Mare.
Sâmbătă, 21 septembrie, revine la Sala Mare ARCUB spectacolul „Respiro – Vacanță pe acoperiș”, o producţie a companiei de teatru indepedent RESPIRO Comp, care propune un roller-coaster de emoții și răsturnări neașteptate de situații, o poveste despre autocunoaștere, despre puterea de a merge mai departe și despre speranță.
Articolul integral, pe ZilesiNopti.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank