G4Media.ro

Nouă ţări est-central-europene, între care şi România, vor cere ajutor financiar de…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Nouă ţări est-central-europene, între care şi România, vor cere ajutor financiar de la UE pentru primirea de refugiați ucrainei

Nouă ţări din Europa centrală şi de est, între care România, vor cere înainte de finele lui aprilie ajutor financiar de la UE pentru primirea de refugiaţi ucraineni, potrivit unui comunicat publicat joi la Praga, citat de AFP, citată de Agerpres.

Este vorba de Republica Cehă, Polonia, Slovacia, Bulgaria, Ungaria, România şi cele trei state baltice, Letonia, Lituania şi Estonia, care „au convenit asupra a 14 măsuri pe care le vor prezenta împreună pentru a angaja un dialog cu Comisia Europeană privind modificarea regulilor în vigoare”, a indicat vicepremierul ceh Ivan Bartos.

Acesta a subliniat că „actuala criză este excepţională şi nu se poate prevedea impactul final asupra economiilor”. „Suntem ferm convinşi că nu va fi suficientă flexibilizarea politicii de coeziune. Trebuie să cerem şi finanţare suplimentară pentru statele membre care primesc un număr mare de refugiaţi din Ucraina”, a adăugat Bartos.

Cele nouă sunt favorabile de asemenea „validării urgente a programelor pentru noua perioadă bugetară 2021-2027, astfel ca proiectele care îi ajută pe refugiaţii din Europa centrală şi de est să poată începe să fie rambursate cât mai curând posibil”, a mai notat responsabilul ceh.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu