G4Media.ro

Noua Zeelandă a detectat muniţie reală trasă de o navă chineză în…

Sursa foto: Gadfium / Wikimedia Commons

Noua Zeelandă a detectat muniţie reală trasă de o navă chineză în timpul manevrelor în apele internaţionale

Marina Noii Zeelande a detectat muniţie reală trasă de o navă chineză, care a emis anterior un avertisment, în timpul manevrelor în apele internaţionale din largul coastei neozeelandeze, au anunţat autorităţile de la Wellington, citate de agenția de știri AFP, informație preluată de News.ro.

Echipajul unei fregate neozeelandeze „a observat muniţie reală trasă din tunul principal al lui Zunyi, aşa cum ar fi de aşteptat în timpul unui astfel de exerciţiu”, a explicat biroul ministrului apărării Judith Collins într-un comunicat, referindu-se la un crucişător al armatei chineze.

China efectuează manevre navale în apele internaţionale dintre Australia şi Noua Zeelandă pentru a doua zi consecutiv, forţând autorităţile din ambele ţări să se adapteze, în special să avertizeze companiile aeriene. Canberra şi Wellington monitorizează trei nave chineze – o fregată, un crucişător şi un petrolier de realimentare – de când au fost detectate în apele internaţionale ale zonei, la mijlocul lunii februarie.

La momentul tirului de sâmbătă, acestea operau în Marea Tasmaniei, potrivit biroului lui Collins. „Ca şi ieri, China a comunicat prin canale radio intenţia sa de a efectua trageri cu muniţie reală Apărarea colaborează cu Autoritatea Aviaţiei Civile din Noua Zeelandă pentru a se asigura că toate aeronavele sunt avertizate. Siguranţa tuturor, a aeronavelor şi a navelor din zonă, rămâne principala noastră preocupare”, a declarat aceeaşi sursă.

La rândul său, ministrul australian al Apărării, Richard Marles, a declarat sâmbătă că nu a primit încă un „răspuns satisfăcător” din partea Beijingului cu privire la motivul manevrelor sale navale. „Ceea ce s-a întâmplat ieri a fost că avertismentul a fost dat foarte târziu”, a declarat el la televiziunea publică ABC, după ce s-a referit cu o zi înainte la o situaţie «deconcertantă» care a obligat avioanele să devieze. Se obişnuieşte să se emită un avertisment cu 12 până la 24 de ore înainte de orice antrenament care implică muniţie reală.

Vineri seara, armata australiană a explicat într-un comunicat de presă că „nu a fost detectat niciun foc de armă” în prima zi a exerciţiilor.

China, la rândul său, a dat asigurări că efectuează manevre legitime în deplină siguranţă, fără a preciza dacă au fost folosite muniţii reale.

„Exerciţiul se desfăşoară de la început până la sfârşit într-un mod sigur şi profesionist şi respectă dreptul şi practicile internaţionale”, a declarat Guo Jiakun, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.