G4Media.ro

Noua Zeelandă redeschide complet graniţele după mai bine de doi ani, pe…

Sursa foto: Pixabay

Noua Zeelandă redeschide complet graniţele după mai bine de doi ani, pe fondul pandemiei de Covid-19

Graniţele Noii Zeelande sunt complet deschise pentru prima dată din martie 2020, când au fost închise într-un efort de a ţine departe pandemia de Covid-19, relatează BBC, citată de News.ro.

Autorităţile de imigrare vor începe să accepte din nou vizitatori cu viză şi pe cei cu viză de student.

Premierul Jacinda Ardern l-a numit un ”moment enorm”, adăugând că face parte dintr-un ”proces prudent”.

Majoritatea vizitatorilor vor trebui, totuşi, să aibă schema completă de vaccinare, dar nu vor fi aplicate condiţiile de carantină.

Graniţa maritimă a ţării s-a redeschis, iar navele de croazieră şi iahturile străine de agrement au permis acum să acosteze.

Noua Zeelandă a anunţat pentru prima dată un plan de redeschidere treptată în februarie, permiţând cetăţenilor vaccinaţi să se întoarcă din Australia în acea lună, iar celor care veneau din altă parte le-a permis întoarcerea în martie.

În mai, Noua Zeelandă a început să primească turişti din peste 50 de ţări aflate pe o listă de scutire a vizelor.

”Noi, alături de restul lumii, continuăm să gestionăm o pandemie globală foarte vie, menţinând în acelaşi timp oamenii în siguranţă”, a declarat Ardern într-un discurs la summitul China Business de la Auckland.

”Dar menţinerea în siguranţă a oamenilor afectează veniturile şi bunăstarea”, a subliniat ea.

Turismul a fost una dintre cele mai afectate industrii de măsurile dure anticovid din ţară.

În anul încheiat în martie 2021, contribuţia industriei la PIB a scăzut de la 5,5% la 2,9% în anul precedent.

Turismul internaţional a scăzut cu 91,5% – sau 16,2 miliarde dolari neozeelandezi (10,2 miliarde dolari; 8,4 miliarde lire sterline) – la 1,5 miliarde dolari neozeelandezi, potrivit datelor oficiale.

De asemenea, numărul persoanelor angajate direct în sectorul turismului a scăzut cu peste 72.000 în această perioadă.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Smintiți…

  2. hahaha , te tine Arden in siguranta, hahaha gluma zilei, nu stiu cum au scos o la capat neo zeelandezii pana sa vina la butoane comrada jacinda

  3. Ca orice comunisti se tin tare cat timp economia merge, dupa ce se impute treaba sunt loviti, brusc, de amnezie,

  4. Inteleg din articol ca din martie 2020 unii cetateni nu au mai fost primiti in tara si s-au aciuat pe unde au putut. Apoi li s-au permis sa revina acasa din februarie/martie 2022. Noaptea mintii! Sa tot fii neozeelandez.

    • Aveau un sistem tip tombola. Te treceai pe lista și apoi te rugai la zeii locali sa câștigi. Ca la loto.
      Oameni care nu și-au mai văzut casa, părinții, copiii de 2 ani. Și care au trebuit sa se descurce cum pot pe unde ia prins pandemia, în lumea larga, mai puțin acasă, în noua Zeelanda.
      Cetățeni neo Zeelandezi cu drepturi depline.