G4Media.ro

Noua Zeelandă relaxează lockdown-ul naţional, după scăderea numărului de infectări cu varianta…

Noua Zeelandă relaxează lockdown-ul naţional, după scăderea numărului de infectări cu varianta Delta

Regiuni extinse din Noua Zeelandă vor ieşi din lockdown după ce numărul cazurilor de COVID-19 a continuat să scadă, a anunţat luni prim-ministrul acestei ţări, Jacinda Ardern, informează DPA, preluată de Agerpres.

Noua Zeelandă a raportat 20 de cazuri noi de COVID-19 cu transmitere comunitară, luni, iar focarul descoperit în Auckland a ajuns la un total de 821 de cazuri.

Noua Zeelandă a fost plasată într-un lockdown naţional foarte strict la doar câteva ore după ce un singur caz de COVID-19 a fost detectat în data de 18 august. Atunci, toate şcolile şi magazinele neesenţiale au fost închise.

Jacinda Ardern a spus că în majoritatea regiunilor din Noua Zeelandă aceste restricţii vor fi relaxate începând de miercuri.

Totuşi, vor exista noi dispoziţii pe care rezidenţii neozeelandezi vor trebui să le respecte, inclusiv purtarea obligatorie a măştii sanitare în spaţiile închise şi limitarea reuniunilor la 50 de persoane în spaţii închise şi la 100 de persoane în exterior.

„Delta a schimbat datele jocului şi pentru a o învinge trebuie să ne schimbăm şi noi planul de joc”, a declarat Jacinda Ardern, referindu-se la varianta Delta a noului coronavirus, considerată mult mai infecţioasă în comparaţie cu tulpina originală.

„Ne-am descurcat atât de bine pentru a ţine acest focar sub control… suntem aproape să îl eliminăm, dar nu trebuie să lăsăm garda jos”, a adăugat prim-ministrul Noii Zeelande.

Regiunea Auckland, epicentrul focarului, va rămâne în lockdown strict, iar restricţiile antiepidemice din acest oraş neozeelandez vor fi reanalizate pe 13 septembrie.

Acesta a fost primul lockdown decretat la scară naţională în Noua Zeelandă după cel impus în martie 2020, când întreaga ţară a fost plasată sub incidenţa celui mai înalt nivel de restricţii antiepidemice pentru şase săptămâni.

Noua Zeelandă, care are o populaţie de aproximativ 5 milioane de locuitori, a raportat peste 3.400 de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei, precum şi 27 de decese asociate acestei maladii.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...