Noul guvern al Franței condus de Francois Bayrou are șanse îndoielnice de a supraviețui prea mult timp

Premierul francez Francois Bayrou a făcut prima sa intervenție publică după publicarea listei cabinetului său luni seara la BFMTV în cadrul unui lung interviu. A fost o evoluție mai degrabă laborioasă, în care noul șef al guvernului s-a străduit să convingă că nu va avea soarta cabinetului condus de predecesorul său Michel Barnier, cenzurat de Adunarea Națională după numai două luni în funcție.

Și era firesc să aibă aceste dificultăți dat fiind că datele problemei politice nu s-au schimbat: în Adunarea Națională premierul Bayrou este în continuare minoritar: nici Noul Front Popular (NFP, alianța stângii) cu 192 de deputați, nici Reunirea Națională (RN, dreapta populistă/extremă) și aliații săi cu 142 de deputați, din totalul de 577, nu au avut o reacție pozitivă la anunțarea listei noului guvern.

Bayrou, un politician centrist veteran în vârstă de 73 de ani, un aliat de primă oră al președintelui Emmanuel Macron din 2017 la prima sa alegere, a făcut apel la politicieni cu experiență în noul său cabinet, printre care Manuel Valls, fost prim ministru (2014 – 2016) în timpul mandatului președintelui socialist Francois Hollande (2012 – 2017), numit ministru pentru teritoriile de peste mări, recent afectate de catastrofe naturale, convulsii politice și crize economice.

Pentru mulți deputați din Partidul Socialist (PS), una dintre cele patru componente ale NFP, Valls este considerat un trădător, care în 2017 l-a susținut pe Macron în alegerile prezidențiale. Nu mult mai apreciat nu este nici Francois Rebsamen, un alt fost ministru socialist al lui  Hollande, care acum a primit portofoliul amenajării teritoriului și descentralizării.

Alte numiri au stârnit și mai mult furia stângii, cum ar fi rechemarea fostei prim ministre (2022 – 2024) Elisabeth Borne, acum numită la educație și numărul 2 în guvern, numirea lui Gerald Darmanin la justiție și păstrarea lui Bruno Retailleau la interne. Cuplul Darmanin – Retailleau este cunoscut pentru poziții dure în raport cu securitatea și imigrația.

Calendarul guvernului Bayrou se anunță extrem de încărcat, iar pericolele nu vor întârzia să apară. Prima ședință este programată vineri 3 ianuarie 2025 la Palatul Elysee sub președinția lui Macron. Pe 14 ianuarie premierul Bayrou își va prezenta în parlament declarația de politică generală, în fapt programul de guvernare. El nu este obligat din punct de vedere constituțional să supună votului Adunării Naționale această declarație și nici lista cabinetului.

Dar deja partidul Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală/extremă), cel mai numeros din cadrul NFP, a anunțat deja introducerea unei moțiuni de cenzură, probabil pentru 16 ianuarie. O astfel de moțiune are însă puține șanse să fie adoptată, deoarece RN, care este un adversar înverșunat al LFI, nu o va susține, astfel încât nu vor putea fi adunate cele 289 de voturi necesare demiterii guvernului.

Prioritatea absolută a guvernului Bayrou va fi adoptarea proiectului bugetului de stat  de stat pe 2025, pe care guvernul Barnier nu a reușit să-l treacă prin parlament înainte de a fi cenzurat. Franța este într-o situație economică dramatică, cu un deficit bugetar de 6,2% din Produsul Intern Brut (PIB) și o datorie publică de peste 3.300 de miliarde de euro (113% din PIB). Este cel mai dificil test politic unde NFP și RN s-ar putea din nou uni și trece o moțiune de cenzură.

Un alt dosar politic dificil este reforma pensiilor, adoptată în legislatura trecută, care avea ca punct principal majorarea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, pe care atât NFP cât și RN o doresc abrogată. Premierul Bayrou s-a declarat gata să discute schimbări cu opoziția, dar nu a precizat ce concesii este dispus să ofere.

Una peste alta, guvernul Bayrou își începe activitatea sub auspicii neprielnice, în ajunul Crăciunului, într-o țară fără buget, bântuită de incertitudini și pesimism. Toate acestea fac ca noul guvern să nu aibă șanse de supraviețuire pe termen mult mai lung decât cel precedent. Și cum președintele Macron nu are opțiunea dizolvării Adunării Naționale înaintea acestei veri, este probabil ca instabilitatea politică din Franța (a doua țară ca mărime din Uniunea Europeană și motorul UE împreună cu Germania, altă țară aflată într-o criză politică și economică profundă) să continue. Majoritatea alegătorilor îl consideră responsabil pe președintele Macron pentru această situație și este greu de susținut contrariul.