G4Media.ro

Noul guvern din Germania a anunțat că intenționează să doneze anul viitor…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Noul guvern din Germania a anunțat că intenționează să doneze anul viitor cel puțin 75 de milioane de doze de vaccin către țările sărace

Noul guvern german a anunţat că intenţionează să doneze cel puţin 75 de milioane de doze de vaccin către ţările mai sărace anul viitor, relatează miercuri dpa, citată de Agerpres.

Ministrul dezvoltării Svenja Schulze a declarat pentru seriviciul de ştiri Redaktionsnetzwerk Deutschland că ţinta de 100 de milioane de doze donate în 2021 a fost atinsă.

„Dar nu trebuie să ne oprim aici. În anul următor intenţionăm să donăm cel puţin încă 75 de milioane de doze”, a adăugat ea.

Svenja Schulze a precizat însă că a convenit cu ministrul sănătăţii Karl Lauterbach că acest lucru nu trebuie să se facă în detrimentul vaccinării cetăţenilor germani.

„Ne vom ocupa de ambele lucruri: vom asigura necesarul de vaccinuri pentru propria populaţie şi pentru ţările mai sărace”, a afirmat ea.

Efectele pandemiei în aceste ţări sunt „cu adevărat brutale”, a subliniat ea.

„Violenţa împotriva femeilor este în creştere, există mai multe încălcări ale drepturilor omului. Este dramatic ceea ce vedem acum”, a adăugat Schulze.

Ministrul a respins totuşi apelurile mai vechi la suspendarea protecţiei patentelor pentru producătorii de vaccinuri.

„Aş fi deschisă la acest lucru dacă ne-ar ajuta acum. Dar producţia vaccinurilor moderne este atât de solicitantă din punct de vedere tehnic şi de complexă că această suspendare nu ar ajuta deloc”, a spus ea.

Lucrul de care avem nevoie, a pledat ea, este o producţie globală în cooperare cu deţinătorii patentelor, precizând că Germania ajută la instruirea specialiştilor pentru fabrica de vaccinuri BioNTech plănuită în Rwanda.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Frumos, elegant: nu mai sunt chiar bune impotriva omicron, le donează altora.

  2. In loc sa le doneze mancare si apa astia vor sa-i rada in 5- 10 ani de can@cer sau boli de inima!Ce inima sa ai?

  3. Romania va dona 100 de milioane! Plata a facut-o milionul de muncitori.

  4. Carnatzii aia le doneaza ca expira si au comandat vreo 80 de milioane de doze care le vin in Martie 2022 – cica pt omicron (acum putem rade, ca sigur e aceeasi zeama de varza), dar na, ursula e nemtzoiaca. Chestia este ca nici o tzara saraca nu le va vrea, asa ca sa si le bage undeva!