Noul „pod NATO” de la Voila, care face legătura cu baza militară de la Cincu, va avea o durată de viaţă de 100 de ani, susţine preşedintele CJ
Noul pod peste Olt de la Voila, cunoscut şi ca „podul NATO” deoarece face legătura cu baza militară de la Cincu, va fi finalizat în primăvara anului viitor şi va avea o durată de viaţă de 100 de ani, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Todorică Şerban. cu prilejul unei vizite pe şantierul lucrărilor, transmite Agerpres.
Acesta a reamintit că lucrarea a întârziat, în principal, din cauza faptului că după demararea proiectului a fost schimbată soluţia tehnică iniţială, mai exact s-a renunţat la a fi folosită vechea fundaţie a podului şi s-a decis construirea uneia noi.
„Constructorul este interesat să finalizeze lucrările mult mai repede şi sperăm ca ele să fie gata undeva în primăvara anului viitor, deşi termenul contractual, legal este august 2025 (…) Proiectul este îmbunătăţit şi, sigur, şi investiţia este mai mare, a ajuns aproape la 40 de milioane de lei (aproape dublu faţă de suma alocată iniţial – n.r.) şi avem garanţia că vom primi o mare parte din aceşti bani de la Ministerul Dezvoltării (…) în timp ce contribuţia proprie este de aproximativ 9 milioane de lei”, a afirmat preşedintele CJ Braşov.
Reprezentanta firmei constructoare, Daniela Ilie, a precizat că provocările cele mai mari au fost demolarea vechiului pod şi reproiectarea fundaţiei.
„Până la sfârşitul lunii octombrie vom termina această etapă a lucrărilor şi anume fundaţia. Podul va avea în total 94 metri lungime, iar deschiderea arcului – 76 metri”, a declarat Daniela Ilie, reprezentanta constructorului, care a menţionat că elementele metalice – arcadele, au fost aduse deja pe şantier şi vor fi montate în următoarea etapă de lucrări.
Contractul de lucrări pentru construirea podului de la Voila a fost semnat de CJ Braşov, ca beneficiar, în luna ianuarie a anului 2021, cu Asocierea SC Con-A SRL – SC Con-A Operations SRL – SC Drum Inserv SRL.
Timp de doi ani, între diversele părţi implicate în proiect au existat dispute privind soluţiile tehnice ce au vizat atât soluţiile de demolare a vechiului pod, cât şi menţinerea sau renunţarea la vechea fundaţie. Într-un final, în septembrie 2023, vechiul pod a fost demolat prin detonare.
În tot acest timp, valoarea proiectului aproape s-a dublat, ajungând la 39.718.038 de lei, cu tot cu TVA, cea mai mare parte a banilor fiind asigurată prin PNDL, motiv pentru care conducerea CJ Braşov a solicitat Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) suplimentarea finanţării. AGERPRES / (AS – autor: Diana Dumitru, editor: Marius Frăţilă)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank