Noul premier sirian Mohammad al-Bashir se angajează la respectarea tuturor confesiunilor şi le cere milioanelor de sirieni exilaţi să se întoarcă în ţară. Armistiţiu mediat de SUA între turci şi kurzi. 50 de militari dezertori, executaţi de Statul Islamic în deşert
Premierul însărcinat cu tranziţia în Siria, Mohammad al-Bashir, tocmai numit în funcţie, dă asigurări, miercuri, că coaliţia condusă de către islamişti, care l-a îndepărtat de la putere pe Bashar al-Assad, ”va garanta” drepturile tuturor confesiunilor şi le cere milioanelor de sirieni exilaţi să se întoarcă în ţară, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro.
Bashiar recunoaşte ”comportamentul greşit al unor grupări islamiste” şi insistă, într-un interviu acordat cotidianului italian Corriere della Sera, asupra faptului că ”semnificaţia islamului (…) a fost deformată”.
”Tocmai pentru că suntem islamici, noi garantăm drepturile tuturor popoarelor şi tuturor confesiunilor din Siria”, subliniază el la o zi după ce a fost numit să conducă Guvernul de tranziţie până la 1 martie.
Gruparea islamistă radicală Hayat Tahrir al-Sham (HTS) – fosta aripă siriană a Al-Qaida – care conduce o alianţă rebelă care a pus capăt duminică, prin cucerirea Damascului, deţinerii puterii timp de peste 50 de ani de către clanul al-Assad, anunţă că şi-a întrerupt legăturile cu jihadismul.
Însă ea rămâne clasată de către mai multe ţări din Occident, inclusiv de către Statele Unite, drept o grupare teroristă.
Bashir le cere sirienilor din străinătate – dintre care şase milioane, adică un sfert din populaţie, au fugit din ţară începând din 2011 – să se întoarcă acasă pentru ca să ”reconstruiască” şi să facă ”să prospere” această ţară în care sunniţi, alawiţi, creştini şi kurzi locuiesc dificil împreună.
Fragmentată de 13 ani de război, soldat cu peste o jumătate de milion de morţi, ”Siria este de-acum o ţară liberă, care şi-a recâştigat mândria şi demnitatea. Întoarceţi-vă!”, cere el, după ce mai multe ţări, inclusiv Germania, Austria sau Regatul Unit, au decis să ”ângheţe” procedurile cu privire la cereri de azil ale cetăţenilor sirieni.
Siria ”nu se va regăsi în alt” război, a dat asigurări marţi Abu Mohammad al-Jolani, liderul HTS, care a condus ofesniva rebelă lansată la 27 noiembrie şi care a răsturnat ţara.
”SĂ TRĂIM NORMAL”
La Damasc, unde flutură steagul Revoluţiei – verde, alb şi negru -, viaţa îşi reia uşor cursul.
Venită să se întâlnească cu nişte prieteni la o cafenea, Rania Diab, o femeie medic în vârstă de 64 de ani, nutreşte speranţa ”să putem trăi normal în ţara noastră, libertăţile să ne fie apărate”.
Însă mulţi sirieni consideră că prioritatea rămâne căutarea rudelor dispărute, îngiţite de zeci de ani de represiune feroce.
Venit de la Deraa, în sud, Nabil Hariri examinează în nmorga unui spital din capitală fotografii ale unor cadavre, în căutarea fratelui său, arestat în 2014, la vârsta de abia 13 ani. ”Atunci când te îneci te agăţi de orice”, declară acest bărbat în vârstă de 39 de ani.
Începând din 2011, peste 100.000 de persoane au murit în închisorile siriene, estima în 2022 Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR).
Mai multe capitale străine şi ONU au luat act de semnalele noii puteri, subliniind că acestea trebuie să traduse în fapte.
Statele Unite au anunţat că ”vor recunoaşte şi vor deţine deplin un viitor Guvern sirian rezultat dintr-un proces (politc) care să includă”, iar Uniuea Euroepană (UE) evocă ”provocări uriaşe” viitoare şi îşi exprimă speranţa ca Siria să nu repete ”scenariile îngrozitoare” din Irak, Libia sau Afganistan.
Kremlinul, un susţinător al puterii căzute, şi-a exprimat speranţa unei situaţii ”stabilizate cât mai repede posibil” şi a anunţat că se află ”în contact” cu noile autorităţi şi anume pe tema viitorului celor două baze militare ruse din Siria.
Qatarul a anunţat redeschiderea în viitor a Ambasadei sale în Siria, cu care şi-a întrerupt legăturile în timpul fostei puteri.
ARMISTIŢIU PE FRONTUL KURD
Pe teren, experţi şi capitale străine avertizează însă cu privire la rivalităţi şi conflicte deschise între diverse facţiuni rebele.
În nordul Siriei – unde confruntări armate între forţe kurde şi proturce s-au soldat cu 2018 morţi în trei zile, potrivit SOHR -, ”am ajuns printr-o mediere americană la un acord în vederea unui armistiţiu la Manbij”, anunţă comandantul Forţelor Democratice Siriene (FDS, dominate de către krzi şi susţinute de către Statele Unite) Mazloum Abdi.
”Scopul nostru este să ajungem la un armistiţiu în toată Siria, pentru a începe un proces politic în favoarea viitorului ţării”, subliniază el, precizând că combatanţi afiliaţi FDS ”se vor retrage din zonă cât mai curând posibil”.
Marţi seara, rebelii au anunţat că au cucerit oraşul Deir Ezzor (est), din care forţele kurde s-au retras, potrivit SOHR.
Israelul îşi afişează însă hotărârea să ”nu permită niciunei forţe ostile să se stabilească la frontiera sa”, în Siria, a anunţat premierul Benjamin Netanyahu.
Armata israeliană a anunţat că a desfăşurat în 48 de ore sute de atacuri în mai multe oraşe din Siria, împotriva unor instalaţii militare strategice, ”pentru a împiedica ca ele să nu cadă pe mâna unor elemente teroriste”.
Ministrul israelian al Aoărării Israel Katz a ordonat trupelor să stabilească ”o zonă fără armament şi ameninţări” în sudul Siriei, unde armata israeliană a luat poziţie în zona-tampon de la liziera părţii siriene a Platoului Golan ocupat de către Israel.
Marţi, SOHR a anunţat că 55 de militari sirieni care au fugit în timpul ofensivei rebele au fost executaţi de către gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), în deşertul din centrul Siriei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank