Noul președinte al Coreii de Sud a depus jurământul/ Yoon Suk-yeol este fost procuror general al țării
Noul preşedinte al Coreii de Sud, Yoon Suk-yeol, a depus jurământul marţi în cadrul unei ceremonii în faţa parlamentului de la Seul, relatează agenţiile de presă Yonhap, DPA şi Reuters, citate de Agerpres.
Fost procuror general, noul şef al statului sud-coreean a reprezentat Partidul Puterii Populare în scrutinul prezidenţial din 9 martie.
În vârstă de 61 de ani, Yoon va conduce Coreea de Sud pentru cinci ani şi îi succede lui Moon Jae-in, prezent şi el la ceremonia de marţi.
În discursul de învestitură, Yoon Suk-yeol a promis că va reconstrui ţara pe principiile unei democraţii liberale şi ale economiei de piaţă. El s-a oferit să contribuie la revitalizarea economiei ţării vecine Coreea de Nord printr-un ”plan îndrăzneţ”, cu condiţia ca Phenianul să adopte măsuri concrete în direcţia denuclearizării.
”Apelul generaţiei noastre este de a construi o ţară care adoptă democraţia liberală şi asigură o economie de piaţă prosperă, o ţară care îşi îndeplineşte responsabilităţile de membru de încredere al comunităţii internaţionale, o ţară care aparţine cu adevărat poporului”, a declarat noul preşedinte sud-coreean în faţa celor aproximativ 41.000 persoane prezente la ceremonie.
El a subliniat că este conştient de ”datoria solemnă de a reconstrui această mare naţiune”.
Noul lider de la Seul a adăugat că aşteaptă cu nerăbdare să lucreze cu alte ţări pentru a soluţiona provocările comune şi a subliniat importanţa apărării libertăţilor economice şi politice.
”Noi, ca cetăţeni globali, trebuie să ne ridicăm împotriva oricărei încercări de a ni se confisca libertatea, de a ne fi abuzate drepturile omului sau de a distruge pacea”, a accentuat el.
Yoon Suk-yeol îşi preia mandatul într-o perioadă când Coreea de Sud se confruntă cu provocări economice amplificate de pandemia de COVID-19, de războiul din Ucraina şi de alţi factori, având drept rezultat creşteri simultane ale inflaţiei, ratei dobânzii şi ratei de schimb valutar.
Photo by Anthony WALLACE / AFP
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank