G4Media.ro

Noul rege al Malaeziei e un miliardar cu armată privată, avioane și…

sursa foto: captura video

Noul rege al Malaeziei e un miliardar cu armată privată, avioane și o colecție de 300 de mașini de lux. Tatăl lui a fost acuzat de crimă

Malaezia are un nou rege – un miliardar care are propria sa armată, o flotă de avioane private și 300 de mașini de lux, inclusiv una care i-ar fi aparținut lui Adolf Hitler, relatează Diigi24.ro. Sultanul Ibrahim Iskandar, de 65 de ani, a fost încoronat rege al țării miercuri, în cadrul unei ceremonii la care au participat premierul Malaeziei, membrii cabinetului și membrii celor nouă familii regale ale Malaeziei.

Regele pare pus pe treabă. Luna trecută, el a declarat pentru Singapore Straits Times că este hotărât să nu piardă cinci ani pe tron ca un „rege păpușar”.

Sultanul Ibrahim Iskandar, de 65 de ani, a fost încoronat rege al Malaeziei pe 31 ianuarie, în cadrul unei ceremonii la care au participat premierul Malaeziei, membrii cabinetului și membrii celor nouă familii regale ale Malaeziei.

Noul rege este unul dintre cei mai bogați oameni din Malaezia, însă verea sa atrage atenția și îi face pe mulți să-l privească cu suspiciune… Bloomberg l-a descris astfel: „un rege care merge pe motocicletă, care conduce Ferrari și se pricepe la Instagram”. Noul

Sultanul Ibrahim – capul familiei regale Johor – va folosi titlul Majestatea Sa Yang di-Pertuan Agong, echivalentul regelui în Malaezia.

Alegerea lui la tron era așteptată, întrucât în Malaezia există singurul sistem rotativ de monarhie din lume. În cadrul acestui sistem, cei nouă conducători ereditari ai Malaeziei, cunoscuți sub numele de sultani, schimbă rolul de șef al statului între ei la fiecare cinci ani, potrivit Business Insider.

Noul monarh a fost considerat unul dintre cei mai puternici și mai bogați oameni ai țării cu mult înainte de a urca pe tron. Bloomberg a spus că familia Johor are o avere estimată la 5,7 miliarde de dolari. Sultanul Ibrahim deține cam un sfert din U Mobile, unul dintre cei mai mari furnizori de telefoane mobile din Malaezia, pe lângă terenurile în valoare de 4 miliarde de dolari din Singapore. Familia Johor este singura familie regală din Malaezia care are o armată privată, care a fost formată în 1885. Bloomberg mai spune că regele are o colecție de avioane private și peste 300 de mașini de epocă de lux, inclusiv una care i-a aparținut lui Adolf Hitler.

Într-un interviu din 2013, postat pe YouTube în 2017, sultanul Ibrahim a spus că Hitler era prieten cu străbunicul său, iar mașina a fost un cadou. El a spus că mașina lui Hitler a fost trimisă în Anglia și apoi în Malaezia, unde a fost preluată de străbunicului său. The Guardian a scris că Ibrahim este pasionat de motociclete și mergea adesea cu un Harley-Davidson în Johor și făcea donații săracilor.

Deși rolul regelui este în mare parte ceremonial, el are anumite responsabilități parlamentare, inclusiv puterea de a numi un prim-ministru. De asemenea, poate să-i grațieze pe cei care au fost condamnați pentru crime.

Este ilegal ca oamenii să-l critice pe rege, prevede o lege din 1948. Această regulă a fost deosebit de importantă la sfârșitul anilor 1980 și 1990, când tatăl sultanului Ibrahim, fostul sultan de Johor, a fost acuzat de crimă. Sultanul a fost acuzat de ucidere din culpă în 1971, după ce a împușcat un infractor, a scris Sydney Morning Herald în 2010, după moartea acestuia. El a fost grațiat de tatăl său, al 23-lea sultan din Johor, a mai spus publicația. În 1987, a fost acuzat și că a ucis un asistent de pe terenul de golf care a râs când a ratat. Pentru că era rege la acea vreme, nu a putut fi urmărit penal, potrivit Sydney Morning Herald. Guvernul malaezian nu a dorit să comenteze pe această temă. Reprezentanții regelui nu au putut fi contactați. În ciuda faptului că legea le interzice să facă acest lucru, unii politicieni au vorbit deschis împotriva regilor de-a lungul anilor. De exemplu, fostul premier Mahathir Mohamad a criticat afacerile familiei Johor, potrivit Bloomberg, spunând că diferitele investiții ale regelui au fost împotriva prevederilor constituționale, care spun că un rege „nu se va implica activ în nicio întreprindere comercială”. „De fapt, ei nu ar trebui să fie implicați în afaceri”, a spus Mohamad într-un interviu recent. „Din păcate, malaezienii nu pot spune nu conducătorilor lor. Cultura lor este de așa natură încât, dacă regii vor să facă ceva, orice ar spune constituția sau legea, nu pot spune nu. Funcționarii publici nu pot spune nu. Nici măcar politicienii nu pot spune nu”, a mai spus fostul premier. Soția sultanului Ibrahim, Raja Zarith Sofiah, este dintr-o altă familie regală, și-a făcut studiile la Oxford și este autoare de cărți pentru copii. Cei doi au împreună șase copii.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...