G4Media.ro

Noul terminal de pasageri al Aeroportului Internaţional Oradea, investiţie care se ridică…

Sursa foto: CJ Bihor

Noul terminal de pasageri al Aeroportului Internaţional Oradea, investiţie care se ridică la 40 milioane de euro, a fost dat sâmbătă în funcţiune

Noul terminal de pasageri al Aeroportului Oradea, investiţie de 40 de milioane de euro cu fonduri europene, a fost dat sâmbătă în funcţiune, după un an şi jumătate de lucrări, transmite Agerpres.

Cele două noi construcţii ale terminalului, dezvoltate preponderent la parter, având în unele zone şi etaj/mezanin, au o suprafaţă de patru ori mai mare decât vechiul terminal, anume 12.900 metri pătraţi şi deservesc plecările, respectiv sosirile pe aeroport, cu şase porţi de îmbarcare, trei pentru destinaţii Schengen, trei pentru non-Schengen.

Potrivit managerului general al Aeroportului, Răzvan Horga, există rezerve modulare de ajustare a capacităţii, în funcţie de nevoi.

„A fost un proiect temerar, început în toamna lui 2022, un efort susţinut în care s-a lucrat mult, s-a lucrat cu dăruire. Vreau să mulţumesc oamenilor care ne-au fost alături, foarte important Consiliului Judeţean Bihor, autoritatea noastră tutelară, care s-a angajat împreună cu noi în acest proces de a construi înt-un termen scurt o nouă infrastructură obligatorie, necesară, mai ales în contextul intrării României în Spaţiul Schengen, dar şi pentru a eficientiza modul în care deservim pasagerii noştri”, a declarat sâmbătă, în conferinţă de presă, Răzvan Horga, alături de managerul de proiect Ionuţ Boldan şi vicepreşedintele CJ Bihor, Călin Gal.

Pe lângă cele patru fluxuri plecări Schengen/non-Schengen, sosiri Schengen/no-Schengen, dimensionate la 400 pasageri/oră pe fiecare, s-au realizat camere de joacă pentru copii, camere pentru mamă şi copil, toalete, cabine telefonice antifonate, saloane business, spaţii comerciale (ce urmează să fie deservite), birouri pentru personalul administrativ, handling, de securitate şi pentru reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii de control: Poliţia de Frontieră, SRI şi Vamă.

Pasagerii au posibilitatea să efectueze rapid înregistrarea bagajelor, cu ajutorul celor şapte aparate automate self-check-in, dar şi în mod clasic.

Spaţiile deschise din interior au fost compartimentate cu pereţi transparenţi, din sticlă, pentru orientare facilă. Scaunele din sălile de aşteptare au fost dotate cu prize pentru curent electric şi mufe USB, printre alte dotări, precum automatele multifuncţionale, pentru parcări, taxi, fiind amplasate chiar şi defibrilatoare în caz de urgenţe medicale.

Aeroportul Oradea şi-a sporit eficienţa energetică implementând un sistem de încălzire prin pardoseală folosind apă geotermală şi o centrală fotovoltaică de producere a energiei electrice, cu putere de 1,3 MW, pe acoperiş.

Lucrările efective au fost demarate în iunie 2022 şi executate cu eforturi consistente pentru a se încadra în termenul final de 31 decembrie 2023.

Investiţiile au cuprins şi extinderea suprafeţelor betonate din faţa terminalului pentru a facilita accesul pasagerilor, a personalului şi a utilajelor aeroportuare, extinderea drumului de acces şi realizarea parcării (capacitate de 320 de locuri, cu 10 surse pentru încărcare autoturisme electrice), achiziţia unui echipament de degivrare pentru perioadele cu temperaturi scăzute şi alte lucrări conexe.

Vicepreşedintele CJ Bihor Călin Gal a amintit şi celelalte patru proiecte mari, începute în 2021 şi implementate până la finele anului 2023, cu fonduri POIM, de circa 400 milioane de lei, prin care se vizează creşterea siguranţei aeroportuare, fiind realizat un gard perimetral inteligent, extinderea pistei şi a platformei de îmbarcare/debarcare şi dotări specifice aeroportuare.

Pe lângă acestea, Călin Gal a menţionat şi investiţia în terminalul de mărfuri (cargo) a unei companii private, care va prelua din 15 iunie activitatea de transport mărfuri, după ce se va da în folosinţă calea de rulare ce leagă aeroportul de platforma terminalului de mărfuri.

Primii pasageri care vor folosi noul terminal vor ateriza sâmbătă cu o cursă charter HiSky de la Hurghada, din Egipt, la ora 16,30, care se va întoarce în aceeaşi destinaţie la ora 17,10.

În ce priveşte situaţia curselor, managerul general Răzvan Horga a precizat că aeroportul are curse estivale către cinci destinaţii, din patru ţări. Din 3 iunie, aeroportul orădean se va conecta la reţeaua globală de transport aerian folosind hub-ul companiei naţionale poloneze LOT pentru efectuarea a câte patru curse săptămânal Oradea – Varşovia, de unde pasagerii îşi vor putea continua călătoriile, cu un singur bilet şi timpi de conexiune foarte scurţi, spre aeroporturi din Europa, America de Nord, Asia şi Orientul Mijlociu.

De asemenea, compania HiSky va opera, din octombrie cel târziu, zboruri către Londra, trei pe săptămână şi alte cinci curse noi interne Oradea – Bucureşti, suplimentând oferta Tarom. În plus, a mai precizat Horga, pe relaţia Oradea-Bucureşti şi retur s-a înscris şi compania aeriană AnimaWings, care a pus în vânzare bilete din a doua jumătate a lunii septembrie.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează