G4Media.ro

Novak Djokovic l-a înfrânt pe Rafael Nadal și va juca finala Roland…

Novak Djokovic l-a înfrânt pe Rafael Nadal și va juca finala Roland Garros cu Stefanos Tsitsipas

Sârbul Novak Djokovic s-a calificat în finala turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, învingându-l în patru seturi, 3-6, 6-3, 7-6 (7/4), 6-2, pe spaniolul Rafael Nadal, în mult-aşteptatul duel al giganţilor tenisului mondial, disputat vineri seara pe zgura pariziană, în prezenţa a circa 5.000 de spectatori.

Djokovic, numărul unu mondial, care a împlinit luna trecută 34 de ani, a obţinut una dintre cele mai importante victorii din cariera sa, la capătul unui meci care a durat aproape patru ore şi jumătate, producându-i lui Nadal a treia înfrângere în 108 meciuri la Roland Garros, turneul său favorit, pe care ibericul l-a câştigat de 13 ori până acum (un record).

Nadal (35 ani), ocupantul locului al treilea în clasamentul ATP, nu mai pierduse de şase ani la turneul din capitala Franţei (fără să fie luat în calcul forfait-ul său din 2016). El ratează astfel şansa de lupta pentru cel de-al 21-lea său titlu de Grand Slam din cariera sa, care i-ar fi permis campionului spaniol să-l depăşească pe elveţianul Roger Federer ca număr de trofee majore.

Djokovic şi-a luat cu această ocazie revanşa în faţa lui Nadal, după eşecul suferit în faţa acestuia în finala de anul trecut de la Roland Garros, câştigată de spaniol în trei seturi (6-0, 6-2, 7-5).

Aceasta a fost a 58-a partidă între Djokovic şi Nadal, care au avut prima lor întâlnire în circuit în urmă cu 15 ani, în 2006, avantajul fiind de partea sârbului, care conduce în duelurile directe cu 30-28.

Novak Djokovic îl va avea ca adversar în finală pe grecul Stefanos Tsitsipas, care a trecut vineri în prima semifinală de germanul Alexander Zverev, în faţa căruia s-a impus în cinci seturi: 6-3, 6-3, 4-6, 4-6, 6-3, după trei ore şi 37 minute de joc.

„Nole”, care are în palmares 18 titluri de Mare Şlem, unul singur obţinut pe zgura pariziană (în 2016), conduce cu 5-2 în duelurile directe cu jucătorul elen (22 ani), pe care l-a învins anul trecut în semifinalele de la Roland Garros.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Chiar as vrea sa citesc acum parerea celor care anul trecut il înjurau pe aici pe Djokovic din cauza ca a organizat AdriaTour si ii preziceau ca nu va mai juca niciodată tenis din cauza sechelelor pe care le va avea pe viata de la Covid-ul luat atunci.
    Hai cu comentariile va rog.

    • ce sa auzi? Ca e un inconstient? Pai e. Si cu organizarea acelui tur si cu atitudinea fata de covid. E irelevant ca nu a ramas el cu sechele. Au ramas altii. La sportivii de performanta covid nu prea are succes.

    • Sechele? E destul ca e prost. Altfel, un atlet bun. La minte e prost

  2. Ce frumoasa peluza este la Roland Garros 😀