G4Media.ro

Novak Djokovic renunță la turneul de la Toronto: „Credem că este decizia…

sursa foto: Twitter/ Wimbledon

Novak Djokovic renunță la turneul de la Toronto: „Credem că este decizia corectă”

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul doi mondial, a declarat forfait pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Toronto, programat în perioada 7-13 august, au anunţat organizatorii competiţiei canadiene, citaţi de AFP, transmite Agerpres.

„Întotdeauna mi-a plăcut să vin să joc în Canada, dar după ce am discutat despre asta cu echipa mea, credem că este decizia corectă”, a precizat Djokovic într-un comunicat difuzat de Federaţia canadiană de tenis.

Jucătorul sârb, cu 23 de titluri de Mare Şlem în palmares, a renunţat la turneul de la Toronto la o săptămână după înfrângerea în cinci seturi suferită în faţa spaniolului Carlos Alcaraz, după 4 ore şi 45 de minute de joc, în finala de la Wmbledon.

Alcaraz, liderul clasamentului ATP, prezent la Nisa cu ocazia Cupei Hopman, l-a împiedicat pe Djokovic să cucerească al cincilea său titlu consecutiv la Wimbledon, provocându-i sârbului primul eşec pe iarba londoneză începând din 2017.

Înfrângerea în faţa lui Alcaraz a reprezentat, totodată, o şansă ratată pentru Djokovic de a egala recordul absolut de 24 de titluri majore la simplu deţinut de australianca Margaret Court.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează