G4Media.ro

Novak Djokovic spune ce va face după retragerea din tenis: De la…

Sursa foto: Facebook / Novak Djokovic

Novak Djokovic spune ce va face după retragerea din tenis: De la teatru și până la cântat la saxofon

La 37 de ani, Novak Djokovic este un jucător care evoluează încă la un nivel ridicat, însă trecerea timpului nu-l va ierta nici pe cel care deține cele mai importante recorduri din tenisul de câmp. Jurnaliștii de la Vogue l-au întrebat pe Djoker ce va face după retragerea din sportul alb, iar lista sârbului este una plină: de la teatru, film și până la a cânta la saxofon.

Retragerea din sportul de performanță îl va ajuta pe Djokovic să aibă timp să se ocupe și de alte activități, iar lista sârbului este una consistentă.

În interviul pentru Vogue fostul lider ATP vorbește despre faptul că vrea să învețe să cânte la saxofon: „să învăț să cânt cu adevărat”.

De asemenea, Nole își dorește pe lângă saxofon să învețe să cânte și la alte instrumente.

Un loc special în inima sârbului îl ocupă teatrul, i-ar plăcea să joace teatru, dar nu exclude și o implicare în lumea cinematografiei. „Îmi place comedia și vreau să învăț câteva secrete de la prieteni care sunt actori”, mărturisește Nole.

Recordmanul titlurilor de Grand Slam (are 24 câștigate) adaugă pe impresionanta sa listă și pictura. De asemenea, Novak este pasionat de tot ceea ce ține de o viață sănătoasă: de la metode de recuperare și până la biotehnologie.

Djokovic vrea cu siguranță să-și ducă numele dincolo de granița tenisului, dorința fiind aceea de a-și extinde brandul în filantropie, wellness, dar și în lumea afacerilor.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Plus propaganda putinista, reteta de baza a familiei