G4Media.ro

Nu cred că cineva este interesat de un scenariu Afganistan 2.0 în…

Sursa foto: Andreas Stroh / Zuma Press / Profimedia

Nu cred că cineva este interesat de un scenariu Afganistan 2.0 în Ucraina, avertizează Volodimir Zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că sfârşitul războiului din Ucraina ar putea duce la o situaţie similară cu cea din Afganistan în 2021, când trupele occidentale s-au retras într-o manieră haotică, şi şi-a exprimat opoziţia faţă de o strategie de negociere care exclude aderarea ţării sale la NATO, informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.

„Nu poţi exclude (Ucraina) de la masa negocierilor. Nu merge aşa. Nu cred că cineva este interesat de un Afganistan 2.0”, a declarat luni Zelenski la televiziunea publică germană ARD.

Potrivit lui Zelenski, „lipsa de respect pentru viaţa umană” a dus la „tragedia” care s-a încheiat cu revenirea talibanilor la putere în Afganistan.

„Prin urmare, avem experienţă despre ceea ce se întâmplă atunci când cineva pune capăt la ceva fără să se gândească foarte bine şi pleacă în grabă”, a avertizat el.

Zelenski a subliniat că, deşi Ucraina a câştigat o experienţă enormă în ceea ce priveşte propria sa industrie de apărare de-a lungul a trei ani de război cu Rusia, „o victorie a Ucrainei fără sprijinul SUA nu va fi posibilă”.

Discuţiile de încetare a focului ar trebui să includă şi garanţii de securitate, a subliniat el.

Într-un moment în care preşedintele american Donald Trump sugerează ca un contingent european să ajute Ucraina, Zelenski a răspuns că „americanii trebuie să fie acolo”.

Preşedintele ucrainean a respins încă o dată orice acord fără Ucraina.

Acest lucru este „inutil pentru că, din păcate, războiul are loc pe pământul nostru”, a subliniat Zelenski, explicând că tot ceea ce Rusia şi Statele Unite pot conveni – dacă vor să se pună de acord cu ceva – se referă la relaţiile lor bilaterale.

„Este evident din capul locului că ei nu pot negocia cu privire la poporul şi la vieţile noastre. (Nu pot negocia cu privire) la sfârşitul războiului, fără noi. Suntem un stat independent”, a insistat preşedintele ucrainean.

Zelenski a reiterat că Ucraina nu este dispusă să renunţe cu titlu permanent la părţi din teritoriul său ocupat.

„Din punct de vedere legal, nu vom renunţa la teritoriile noastre”, a subliniat el, exprimându-şi încrederea că regiuni din ţara sa care au fost cucerite şi anexate de Rusia cu încălcarea dreptului internaţional vor face, într-o zi, din nou parte din Ucraina.

„Bineînţeles că le vom recupera pe toate. Respectul pentru dreptul internaţional va reveni. Dacă nu azi, atunci mâine”, a subliniat el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Nu Afganistan, Siria. Putin vrea plecarea lui Zelenski și dezmembrarea Ucrainei. Și Orbán ar vrea ceva similar, Putin nu e singur, are prieteni.

  2. „Omul care aduce pacea” vreau ca UE sa asigure securitatea in timp ce americanii impreuna cu rusii fura tot ce e de furat in Ucraina. Stiam cu totii ca diliul porticaliu va produce haos pe Planeta,dar ce va urma in Europa de Est va fi dezastruos.Google Maps va avea multe probleme in a-si adapta hartile la noile granite pe care le traseaza Trump si cu Putin. Si din pacate,nu cred ca vor mai fi prea curand alegeri libere in Sua,dupa mandatul lui Trump,oligarhia din jurul sau va fi atat de bogata si de puternica,incat americanii vor avea aceleasi drepturi si libertati pe care le au acum rusii.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.