G4Media.ro

Nu cumpărați ouă și carne de miel din portbagajele mașinilor de pe…

sursa foto: Unsplash

Nu cumpărați ouă și carne de miel din portbagajele mașinilor de pe marginea drumului, avertizează directorul general al Protecției Consumatorului/ La ce riscuri vă expuneți

Evitaţi cumpărarea cărnii de miel de la persoane şi din locuri neautorizate, din „portbagajele maşinilor” şi a ouălor de pe marginea drumului, chiar dacă preţul oferit este mai mic, transmite directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)k, Paul Anghel, într-o postare pe Facebook, citată de Agerpres.ro.

„Achiziţionarea cărnii, inclusiv a cărnii de miel, şi a produselor din carne se va face numai din locuri special amenajate, dotate şi autorizate (măcelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe) şi trebuie să aibă ştampila de control sanitar-veterinar. Numai în aceste condiţii există garanţia unui produs sigur, ce nu vă va afecta sănătatea. Evitaţi cumpărarea de carne de la persoane şi din locuri neautorizate, din portbagajele maşinilor chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic, comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificaţi tranzacţia comercială şi riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea”, a scris, duminică, Paul Anghel, pe pagina sa de socializare.

Potrivit sursei citate, carnea trebuie să prezinte la suprafaţă o peliculă uscată, de culoare roz până la roşie, să fie fermă şi elastică, atât la suprafaţă cât şi în secţiune, iar mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt.

„Atenţie şi la preţ! Verificaţi concordanţa dintre preţurile afişate la raft şi cele marcate pe bonurile de casă”, arată Anghel în postarea sa.

În ceea ce priveşte ouăle, Anghel sfătuieşte consumatorii să evite cumpărarea de ouă de pe marginea drumului, chiar dacă preţul oferit este mai mic. „Achiziţionarea ouălor se va face numai din locuri special amenajate, autorizate. Evitaţi cumpărarea de ouă de pe marginea drumului, chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic. Evitaţi cumpărarea ouălor care nu sunt păstrate la temperatura indicată de producător sau care sunt expuse spre vânzare la temperatura mediului ambiant. Ouăle de consum trebuie să prezinte coaja intactă, normală, fără fisuri, fără corpuri şi mirosuri străine. În cazul ouălor vândute în vrac, trebuie comunicate vizibil, cu uşurinţă şi perfect lizibil, informaţiile privind: : categoria de calitate (A) şi de greutate (clasamentul ouălor din categoria A în funcţie de greutate), o indicaţie a metodei de creştere a găinilor, o explicaţie a semnificaţiei codului producătorului şi data de valabilitate minimă”, susţine sursa citată.

În privinţa vopselei de ouă, consumatorii trebuie să citească cu atenţie eticheta produsului, care trebuie să conţină: numele şi adresa producătorului, lista ingredientelor, instrucţiuni de utilizare, data durabilităţii minimale.

„Atenţie! La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Utilizarea altor tipuri de vopsele, poate prezenta un real pericol pentru sănătate”, avertizează directorul general al ANPC.

Paul Anghel a scris câteva sfaturi şi în ceea ce priveşte comercializarea vinurilor şi a băuturilor alcoolice.

„Conţinutul etichetei trebuie să cuprindă: denumirea sub care se vinde produsul, denumirea şi adresa producătorului sau a importatorului sau a îmbuteliatorului, volumul net, concentraţia alcoolică, o informaţie privind lotul, data durabilităţii minimale pentru băuturile alcoolice cu concentraţia alcoolică mai mică de 10% vol. Pentru vinuri, eticheta trebuie să mai conţină următoarele informaţii: categoria de calitate, indicaţia geografică sau denumirea de origine controlată pentru vinurile de calitate superioară, tipul vinului, în funcţie de conţinutul de zaharuri; consumatorul trebuie să verifice aspectul lichidului, respectiv culoarea care trebuie să fie corespunzătoare sortimentului, limpede, fără depuneri sau impurităţi în suspensie; la întoarcerea buteliei cu dopul în jos, conţinutul nu trebuie să se tulbure sau să prezinte impurităţi sau scurgeri; marcarea băuturilor alcoolice distilate se face cu respectarea reglementărilor în vigoare emise de Ministerul Finanţelor”, a postat directorul general al ANPC pe reţeaua de socializare.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Tocmai ca Tov Daeea asta recomanda ! Direct se la portbagaj, de la “producător”
    Cine îndrăznește sa il contrazică pa Tov Daeea ?

  2. Cumpărați numai gandaci garantați UE.

  3. Unii sunt crescuți cu iarba verde de acasă, dar multi alții sunt îndopați cu hormoni si cu ce-i mai trece omului prin capa sa crească „produsul” mai repede.
    Ai fi uimit sa vezi ce pune țăranul nostru neaoș la roșii sa se coacă mia curând.

  4. Aurolacii rusofilii au voie să manance ce cxcxturi vor ei! Poftă mare!