„Nu ne mai panicați”

Pe un hol dintr-un Spital Covid din Cluj, un bărbat de 40 de ani își strânge la piept un tub de oxigen, ca pe un copil. Nu suferă de nici o altă boală, iar acum tocmai a fost transferat din Urgente. Medicii îl întreabă dacă e vaccinat, iar el, fiindcă nu poate vorbi, dă din cap că nu. E la un singur pas de a ajunge la Terapie Intensivă. Ar fi trebuit deja sa intre pe secție, dar nu sunt locuri, așa că așteaptă. Se va elibera un loc prin deces. Cele mai multe așa se eliberează.

E tot mai agitat și nu îl poate calma nimeni. În pragul morții, devenim vulnerabili emoțional din cauza spaimei. Că vom dispărea, că ne ducem, că nu ni se poate întâmpla așa ceva. Ne rugăm, dacă suntem credincioși, la Dumnezeu să ne salveze. Tot atunci apar regretele și dacă am putea da timpul înapoi, am proceda altfel, nu-i așa? Și ne-am scuti pe noi înșine și pe cei apropiați de asemenea suferințe de neimaginat. Cazurile acestea au ajuns o rutină în orice secție Covid.

Vorbeam zilele trecute cu un șef de secție de TI, un medic resemnat. „Am pierdut tot. Romania a pierdut lupta aceasta. Mor foarte mulți oameni care ar fi putut să trăiască, dacă se vaccinau, iar când ajung în stare gravă ne cer să îi vaccinăm. Am obosit”, a zis.

Cu 33% din populație vaccinată, la coada Uniunii Europene, alături de vecinii bulgari, cazurile grave și decesele vor crește fulminant, spun specialiștii.

A greșit statul cu campania de vaccinare? Da, putea face mai mult. Mai coerent. Mai țintit. Să ajungă toate informațiile și în mediul rural. Aici trebuia implicată cu adevărat biserica, fiindcă, la țară, ce zice popa e sfânt. Pe de altă parte, ce român nu a avut șansa să asculte sute de explicații, mii de ore de rulat emisiuni în care se explica cât se poate de clar importanța vaccinării?

Sute de medici, de epidemiologi, de imunologi, de specialiști în domeniu, din Romania și din străinătate, au spus până au obosit că asta e singură variantă să depășim criză sanitară.
Ce ar fi trebuit să se facă în plus? Să se pună pachete cu făină și conserve la intrarea in centrele de vaccinare? Mititei și bere?

Dacă i se poate imputa guvernului ceva este cinismul cu care cei care conduc au ignorat ceea ce se știa dinainte, și anume că toamna va fi cumplită, că ne va lovi un nou val și va fi prăpăd. Au ieșit politicienii să anunțe triumfători că am depășit pandemia, inducând populației un fals sentiment de siguranță, de normalitate. S-a dat liber la distracție peste vară. Nici o măsură, nimic. Dar nu asta ne doream cu toții? Libertateeeeee, democrație. Cu mult cinism, ei și au văzut interesul (susținerea electoratului), oamenii de concedii, iar acum de pelerinaje religioase, când doborîm recorduri mondiale la decese cauzate de Covid.

Se schimbă pragurile de restricții săptămânal, de nu mai înțelege nimeni nimic, nici măcar la nivel instituțional. Se închid școlile, apoi se deschid, se închid toate și se deschid, masca e obligatorie și nu e, vaccinarea devine obligatorie pentru profesori și cadrele medicale, dar nu e. Am ajuns societatea în care totul e posibil, dar, de fapt, nu e.

Iar acum pare că trăim în triburi gata-gata să se războiască unele cu altele.

Realitatea

„Nu ne mai panicați” , „Nu mai creați panică la comandă”, sunt doar două dintre mesajele pe care le primesc frecvent de la diverși cititori. Ce ar trebui să facem ca jurnaliști? Dacă spitalele sunt pline de pacienți cu Covid, secțiile de Terapie Intensivă sunt depășite peste tot în țară, iar românii mor pe holurile spitalelor, să scriem/transmitem că situația e altfel? Să nu spunem nimic? Să ne facem că plouă? Sunt cazuri izolate? Nu sunt.

Se râde pe Facebook atunci când se anunță, de exemplu, că un copil de 3 luni a murit după ce s-a infectat cu coronavirus. Se hăhăie că o femeie din Oradea a murit în luna a șaptea de sarcină după ce s-a infectat. Aici s-a ajuns. Astea sunt motive de amuzament? E comic? Acasă o așteptau patru copii care au rămas fără mamă. „Cine-o pus-o să facă atâția”, era unul dintre comentarii, reacție primită cu mult entuziasm de alți cititori liberi de la Decebal încoace.

PS: Domnul de 40 de ani din prima parte a textului a murit între timp. Nu vă panicați, nu sunteți voi, oricum nu îl cunoașteți, nu vă e rudă și nici prieten, nu-i așa? E amuzant?