Nu xenofobia e numitorul comun al „noilor populiști”, ci ipocrizia – analiză Washington Post (Anne Applebaum)

În ultimele luni universitari, editorialiști și analiști au consumat litri de cerneală analizându-i pe așa numiții „populiști” care câștigă alegeri ori se apropie de câștigarea lor în atât de multe țări. Mea culpa: și eu, la fel ca ei, am încercat să explic de ce atât de mulți oameni folosesc deodată un limbaj xenofob, atacă „elitele” și aruncă cu noroi în te miri ce instituții internaționale. Ce au ei toți în comun? Care sunt trăsăturile pe care toți le au?, se întreabă jurnalista Anne Applebaum într-o analiză publicată în Washington Post.

După luni de ascultat și citit, încep acum să gândesc că ne înșelăm cu toții. Toate teoriile noastre au pierdut din vedere esențialul. Nici rasismul, nici politica identitară și nici măcar „naționalismul” nu sunt elementele care îl leagă pe președintele Trump de omologii săi din Europa și nu numai. Nu operațiunile informaționale – sau operațiunile de „trolling” online – sunt cele care contează cel mai mult. Lucrul pe care-l au în comun Donald Trump, Viktor Orban, Andrej Babis, Jaroslaw Kaczynski și Marine Le Pen este o simplă trăsătură de caracter: ipocrizia. Acești politicieni nu sunt tribuni ai popoarelor, sunt niște speculanți. Nu sunt dușmani îndârjiți ai sistemului occidental; sunt escroci care caută să profite de pe urma lui.

Cum altfel se poate interpreta știrea că un club de golf al lui Trump din Bedminster (New Jersey), cel pe care consilierii lui l-au poreclit „Casa Albă de vară”, a angajat imigranți ilegali, și nu doar ocazional, ci ani și ani de zile la rând? Nu au fost angajări ocazionale sau accidentale: din contră, zeci de imigranți ilegali – o veritabilă caravană – își croia cu regularitate cale dintr-o mână de sate din Costa Rica până la Bedminster, unde lucrau ca îngrijitori și grădinari. Și nici nu era vorba de vreo eroare comisă de eșaloanele inferioare ale firmei. Clubul lui Trump îi plătea cu o fracțiune din cât ar fi câștigat niște angajați americani, deci directorii clubului știau foarte bine ce fac: ei reduceau în mod deliberat cheltuielile.

Chiar în momentul în care știrea despre caravana lui Trump din Costa Rica se răspândea la Washington, o poveste similară apărea la Praga. Babis, premierul ceh, este un alt politician căruia îi place să vorbească despre opoziția sa față de imigrație. Însă fabricile controlate de compania sa, Agrofert, angajează o gamă foarte variată de străini plătiți sub prețul pieței: vietnamezi, mongoli și ucraineni. Un jurnalist care a vizitat recent una dintre fabrici a descoperit familii de vietnamezi trăind în locuințe aflate în proprietatea companiei. Repet, acestea nu sunt accidente ori mici derapaje: sunt politici pe termen lung, existente de mulți ani.

Ipocrizia este și trăsătura cea mai pregnantă a lui Orban, conducătorul ungar care s-a deghizat cu istețime în inamicul „imigrației” și al UE. Haideți să luăm urma banilor și povestea va fi cu totul alta: chiar în timp ce retorica anti-imigrație a lui Orban atingea noi culmi isterice, guvernul său era ocupat cu un program de „Vize de Aur” prin care peste 19.000 de indivizi, între care și un număr de sirieni plini de pile, și-au cumpărat drept de reședință în Ungaria. Evident, oameni apropiați de premier par să fi avut de câștigat; deloc surprinzător, numeroși apropiați ai premierului au profitat personal și de pe urma programelor de finanțare ale UE. De fapt, o întreagă cohortă din jurul lui Orban a devenit misterios de bogată în ultimii ani.

Ipocrizia nu se limitează doar la „populiștii” aflați la putere. Partidul anti-european al lui Le Pen se întreține de multă vreme cu bani primiți de la Parlamentul European, o parte din ei obținuți prin fraudă. Ipocrizia nu se limitează însă nici la imigrație. Kaczynski, șeful „populist” polonez, a perorat contra presupuselor rețele de foști comuniști din Polonia, pretinzând că aceștia fac bani de pe urma fostelor proprietăți de stat. Dar însuși el a fost acuzat recent că este cel care controlează de facto o companie care a încheiat un acord pentru a procura terenuri de la stat în anii ’90; compania are planuri mari cu acele terenuri, să construiască niște zgârie-nori, iar președintele nominal al firmei este un informator al fostei poliții secrete. Și ipocrizia nu se limitează nici doar la „populiștii” de dreapta: cruciada lui Hugo Chávez în numele sărăcimii din Venezuela s-a transformat rapid într-o goană cleptocrată după bani care i-a făcut pe oamenii din jurul lui extrem de bogați.

Însă ipocrizia explică într-adevăr de ce toți acești conducători, imediat ce ajung undeva cât de cât aproape de putere, caută instinctiv să submineze presa, să suprime independența justiției și să-i controleze pe procurori și polițiști. Explică de asemenea și de ce sunt ei niște mincinoși notorii. Interesele lor private sunt extrem de diferite de cele pe care le proclamă public și nu vor ca nimeni să afle acest lucru.

Articol de Anne Applebaum (foto) / Traducere: Andrei Suba (Rador)