Număr record de decese înregistrat în statul american Florida, în 24 de ore. SUA se apropie de 140.000 de mii de victime COVID-19
Florida, unul dintre primele state americane care a ieşit din izolare, a înregistrat marţi un număr record de decese cauzate de noul coronavirus în decurs de o zi, relatează AFP, citată de Agerpres.
Autorităţile sanitare din acest stat din sud-estul Statelor Unite au anunţat 132 de decese şi peste 9.000 de noi cazuri în ultimele 24 de ore.
Aceasta creşte bilanţul total din Florida, unul dintre epicentrele actuale ale pandemiei de COVID -19 din SUA, la peste 4.400 de decese şi 290.000 de cazuri raportate.
Guvernatorul republican al statului Florida Ron DeSantis a fost unul dintre primii din Statele Unite, la începutul lunii mai, care a relaxat măsurile de izolare şi a redeschis economia statului, care depinde în mare măsură de industria turismului.
O decizie considerată pripită săptămâna trecută de imunologul Anthony Fauci, un membru important al celulei de criză prezidenţiale pentru coronavirus. Guvernatorul a afirmat că atunci când a decis relaxarea restricţiilor s-a bazat pe statisticile disponibile.
La sfârşitul lunii iunie el a ordonat o închidere aproape totală a barurilor, dar numărul cazurilor de infectare a continuat să crească în Florida, ca şi în alte state din sudul şi vestul ţării.
Oraşul Jacksonville, din Florida, va găzdui la sfârşitul lunii august convenţia naţională a Partidului Republican care urmează să-l nominalizeze oficial pe Donald Trump candidat la alegerile prezidenţiale din noiembrie.
Această reuniune de amploare era iniţial planificată în Carolina de Nord înainte ca guvernatorul democrat al acestui stat să impună restricţii în conformitate cu recomandările autorităţilor sanitare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu