G4Media.ro

Număr record de decese înregistrate în Rusia într-o singură zi

sursa foto: Pixabay

Număr record de decese înregistrate în Rusia într-o singură zi

Rusia a înregistrat sâmbătă un număr record de decese din cauza noului coronavirus în ultimele 24 de ore, în timp ce numărul noilor cazuri de contaminare a scăzut la cel mai mic nivel din ultimele două săptămâni, informează AFP, citată de Agerpres.ro.

Rusia se situează pe cea de-a doua poziţie după Statele Unite, cu 272.043 de cazuri raportate, dintre care 9.200 de noi cazuri anunţate sâmbătă. Acest bilanţ este cel mai scăzut din 2 mai.

Pe teritoriul ţării au fost raportate 119 decese în decursul ultimelor 24 de ore, cel mai ridicat bilanţ zilnic înregistrat până în prezent în Rusia.

Au existat şi voci critice care au pus la îndoială rata mortalităţii comunicate oficial, acuzând Rusia că ar fi subevaluat în mod conştient numărul morţilor din cauza COVID-19.

Numărul total al deceselor contabilizate oficial este de 2.537, un bilanţ inferior altor ţări care raportează mai puţine contaminări.

Autorităţile au respins acuzaţiile, precizând că sunt raportate doar decesele ale căror principală cauză este coronavirusul, în timp ce alte state numără cvasitotalitatea deceselor pacienţilor testaţi pozitiv.

Autorităţile spun de asemenea că epidemia a ajuns mai târziu în Rusia, iar autorităţile au avut răgazul de a pregăti spitalele şi de a pune la punct o strategie de depistare masivă.

sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. Analizand datele comunicate de Rusia rezulta ca rusii se imbolnavesc in masa, mor foarte putini si se vindeca putini. Rezultatul logic este ca imensa majoritate a rusilor care se imbolnavesc poarte in mod eroic boala pe picioare. Adica din 272043 infectati, cazurile active sunt 206340., potrivit datelor de astazi! Fantastic!

    • Restul sunt beți!

    • Nu inseamna numai ca su găsit o magarie prin care sa pice bine….ei gogoașă din dodoasca…au schimbat principiu de numarare al decedatilor….daca nu
      a avut numai coronavirus si a murit…si are alte boli cum sunt majoritatea celor care mor de covit 19 atunci nu se pune….la modul asta in italia ar muri doar 1000 la la noi 100….daca faci ecuatie de 3 simpla vb de zeci de miii de morți…magarie sovietică de ascundere a adevărului…

  2. Pe ăștia nu-i lasa Putin să moară. Nu le dă voie pur și simplu.

  3. Sa le ajute Dumnezeu să ajungă primii. Și așa vor ei sa ii întreacă pe americani!

  4. Citeam un alt articol.
    Decesele in Rusia au crescut cu 20%, dar numai 2-3% sunt raportate Covid.

    Restul de decese- o coincidenta nefericita.

  5. Ca si Chinezii, rușii nu declara morții, situația reala este probabil catastrofala.

  6. Minciuna de propaganda ambalata stiintific.Raportate doar „Decesele cu prima cauza covid”, adica daca ai avut carii si covid si ai murit te inregistreaza la mortii de carie deoarece cariile au fost primele.