Numărul cazurilor de afecţiuni oncologice, în creştere în Harghita / Boala afectează şi pacienţi mai tineri / ”Din păcate, vedem multe cazuri avansate, multe cazuri neglijate. La noi degeaba se fac campanii pe internet, la televizor, peste tot”
Numărul cazurilor de afecţiuni oncologice tratate la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea-Ciuc este în creştere de la an la an, specialiştii atrăgând atenţia că cei mai mulţi dintre pacienţi merg la medic în stadii avansate ale bolii, informează Agerpres.
Potrivit datelor furnizate de Departamentul de Relaţii Publice şi Comunicare al SJU Miercurea-Ciuc, anul trecut, în cadrul secţiei de Oncologie au fost înregistrate 1.736 de spitalizări de o zi şi 1.723 de internări în regim de spitalizare continua, în vreme ce în regim ambulator s-au înregistrat 4891 de consultaţii, din care 508 de cazuri noi, transmite Agerpres.
Şeful secţiei de Oncologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea-Ciuc, medicul primar Csató László Szilárd, a declarat pentru AGERPRES că numărul cazurilor creşte de la an la an cu aproximativ cinci la sută, cele mai întâlnite fiind cancerul mamar la femei, cancerul bronhopulmonar şi cel de prostată la bărbaţi, respectiv cancerul colorectal la ambele sexe, aceste patru localizări fiind întâlnite la aproximativ 70 la sută din cazuri.
Potrivit dr. Csató creşterea numărului se datorează, pe de o parte, cazurilor noi diagnosticate, iar pe de altă parte faptului că răspunsul la tratament este mai eficient şi perioada de supravieţuire este mai mare, pacienţii aflaţi sub tratament şi deja diagnosticaţi rămânând în viaţă mai mult timp.
În ceea ce priveşte numărul de cazuri noi înregistrate anul trecut, respectiv 508, şeful secţiei de Oncologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea-Ciuc consideră că acesta este mare, raportat la cei doi medici oncologi care au îngrijit pacienţii.
Dr. Csató a subliniat şi că a scăzut vârsta persoanelor diagnosticate cu cancer, majoritatea având între 40 şi 60 ani, dar sunt întâlnite şi cazuri de pacienţi foarte tineri, precum tinere de 18 sau 20 de ani diagnosticate cu cancer mamar.
Acesta a spus că rar se înregistrează acum cazuri noi de cancer la persoane de 70 sau 80 ani.
Şeful Secţiei de Oncologie de la SJU Miercurea-Ciuc a punctat că în continuare pacienţii ajung la medicul specialist în stadii avansate ale boli şi foarte rar merg la medic preventiv, să facă investigaţii înainte de apariţia oricăror simptome.
„Din păcate, vedem multe cazuri avansate, multe cazuri neglijate. La noi degeaba se fac campanii pe internet, la televizor, peste tot (..) să meargă toată lumea la screening, să meargă profilactic la medic, nu se ţine cont de aşa ceva. Deci, nu se merge la medic, numai când oamenii au deja probleme, ceva îi supără. (…) Cu cancerul mamar mai vin pacientele, pentru că observă, deci este palpabil. (…) Dar la celelalte cancere, unde, să zic aşa, nu se poate palpa, deci este în interiorul nostru, acolo nu umblă nimeni, nicăieri, la niciun screening”, a arătat dr. Csató.
El a vorbit, din nou, de importanţa medicilor de familie în acest proces, fiind de părere că aceştia ar trebui să trimită pacienţii la investigaţii suplimentare, astfel încât, în cazul unei afecţiuni maligne, să beneficieze cât mai repede de tratamente de specialitate.
Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului, care se marchează în fiecare an la data de 4 februarie, dr. Csató a readus în discuţie faptul că timpul este esenţial în tratamentul bolilor oncologice.
„Într-o boală oncologică, într-o boală canceroasă, timpul contează cel mai mult. Că dacă observăm din timp, aproape fiecare cancer este (…) vindecabil. Dacă nu este metastatic, deci este o boală locală, se poate opera, se poate trata fără probleme, poate să trăiască ani buni pacientul, deci 10-20 de ani, după un astfel de tratament. Dar mesajul acesta ar fi: timpul este important, timpul contează, dacă pierdem timpul (…) putem da orice tratament miraculos şi oriunde în lume, nu numai la noi, în Germania, în America, oriunde, un caz metastatic nu se vindecă”, a conchis Csató László Szilárd.
În acest an, numărul medicilor oncologi care lucrează la SJU Miercurea-Ciuc a ajuns la patru, instituţia sanitară anunţând, recent, implementarea, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Harghita, a două proiecte cu finanţare europeană ce vizează achiziţionarea unor echipamente performante pentru diagnosticarea cancerului şi pentru îngrijirea bolnavilor oncologici.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.